X

Moscova respinge ştirile din presa americană despre pregătirile pentru invadarea Ucrainei

“Statele Unite desfăşoară o operaţiune specială pentru agravarea situaţiei în jurul Ucrainei în timp ce dau vina pe Rusia”, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, citată de ziarul Kommersant, potrivit agerpres

Potrivit agenţiei Reuters, diplomaţia rusă a reacţionat astfel după ce ziarul american Washington Post a afirmat că serviciile de informaţii ale SUA cred că ar putea fi în curs pregătiri pentru o ofensivă a Rusiei împotriva Ucrainei, pe mai multe fronturi. Sursele publicaţiei – oficiali din SUA şi un document din domeniul informaţiilor – vorbesc despre implicarea a până la 175.000 de militari ruşi într-un atac care ar putea avea loc anul viitor.

Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Zaharova a afirmat că operaţiunea americană “se bazează pe acţiuni provocatoare în apropierea graniţelor Rusiei, însoţite de o retorică acuzatoare”.

Statele Unite, aliaţii acestora din NATO şi Ucraina acuză Rusia de concentrarea de trupe lângă frontiera ucraineană, iar Kievul şi-a făcut cunoscute temerile privind o invazie rusă.

Moscova a dezminţit că ar avea intenţia de a invada Ucraina şi susţine că, dimpotrivă, ucrainenii sunt cei care îşi concentrează forţele pentru un atac asupra regiunilor controlate de separatiştii pro-ruşi. Rusia afirmă că poate să îşi deplaseze trupele cum doreşte pe teritoriul propriu şi că acestea nu reprezintă nicio ameninţare externă.

Citește și : Preşedintele Botswanei spune că diplomaţii străini au venit infectaţi cu Omicron din Europa

Tags: Maria ZaharovamoscovarusiaStatele Unite
Categorii: Diaspora