
A service member of pro-Russian troops is seen atop a tank during fighting in Ukraine-Russia conflict near the Azovstal steel plant in the southern port city of Mariupol, Ukraine May 5, 2022. Picture taken May 5, 2022. REUTERS/Alexander Ermochenko
Rusia a revendicat joi preluarea sub control a unui sat de lângă Kurahove, în estul Ucrainei, unul dintre sectoarele frontului unde trupele sale avansează în faţa unei armate ucrainene aflate în defensivă de mai multe luni, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.
Ministerul Apărării de la Moscova indică în raportul său zilnic că forţele ruse “au continuat să avanseze în profunzimea apărării” ucrainene şi au capturat localitatea Voznesenka din regiunea Doneţk (est).
Voznesenka se află la aproape 10 km la nord Kurahove, un oraş cu circa 18.000 de locuitori înainte de război, şi în apropierea căruia se află un important zăcământ de litiu, un minereu rar, utilizat îndeosebi în domeniul farmaceutic şi pentru fabricarea bateriilor destinate maşinilor electrice.
Citeşte şi: Cum, de ce și împotriva cui se înarmează atât de mult Serbia – Stiripesurse.md
Armata rusă se află în prezent la porţile acestui oraş, situat în apropierea respectivului zăcământ de litiu.
În pericol de a fi capturat este şi oraşul Pokrovsk, situat mai la nord, un important nod feroviar şi rutier pentru trupele ucrainene.
Referitor la frontul de est, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, în mesajul său zilnic către populaţie, că armata Moscovei “încearcă să-şi extindă ofensiva, în special în zona Kupiansk”, la 40 km de frontiera rusă.
Oraşul Kupiansk, cu peste 25.000 de locuitori înainte de război, a fost ocupat de armata rusă între sfârşitul lui februarie 2022 şi începutul lunii septembrie acelaşi an, când forţele ucrainene datorită unei contraofensive reuşite preluaseră controlul asupra acestei zone.
Armata ucraineană a afirmat joi că a “oprit” asaltul rusesc din ajun, indicând însă că lupte se dau la ora actuală la “periferia” localităţii Kupiansk, în acest stadiu “în întregime sub controlul” Kievului.