Moscova studiază cu Parisul ‘posibile căi de cooperare’

Publicat:

Miniştrii apărării din Franţa şi Rusia, Florence Parly şi Serghei Şoigu, au abordat, marţi, într-o conversaţie telefonică, “posibile căi de cooperare” în privinţa marilor crize ale momentului dar şi a controlului armamentului, informează AFP, potrivit agerpres.

“Ministrul a menţionat cu omologul său (rus) problematici precum controlul armamentului şi situaţia din zone aflate în criză: Ucraina, Orientul Mijlociu, Golf, Republica Centrafricană”, a informat într-un comunicat ministerul francez al apărării.


Citeşte şi: Uraganul DORIAN a făcut ravagii în Bahamas (VIDEO): Cel puţin şapte oameni au murit!

“Miniştrii au studiate posibile căi de cooperare asupra cărora vor reveni în cadrul deplasării comune” de luni, la Moscova, a lui Florence Parly şi a ministrului francez de externe Jean-Yves Le Drian, mai informează comunicatul.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat la sfârşitul lunii august că trebuie regândită relaţia cu Moscova şi “explorate căile unei apropieri” de Rusia, punând în acelaşi timp condiţii în cadrul acestei abordări.

Franţa speră mai ales să obţină progrese în soluţionarea crizei ucrainene ce otrăveşte relaţia cu Moscova, supusă sancţiunilor europene după anexarea Crimeii în 2014.

“Există o serie de elemente care ne face să nu avem încredere în Rusia, dar perpetuarea acestui status quo de neîncredere nu aduce nimic, nimănui”, a estimat marţi şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian în faţa presei.

Dosarul ucrainean “mişcă un pic”, a observat ministrul francez de externe, făcând referire la iniţiativele noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski şi la “optimismul prudent” pe acest subiect al liderului de la Kremlin Vladimir Putin.

“Sunt întrunite condiţiile pentru a avea foarte rapid o reuniune în formatul Normandia” (Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina) la nivel de şefi de stat şi de guvern, a adăugat şeful diplomaţiei franceze.

În opinia sa, decesul Tratatului ruso-american privind forţele nucleare intermediare (INF) şi incertitudinea referitoare la prelungirea Tratatului privind limitarea armelor nucleare strategice (START) după 2021 necesită un dialog cu Moscova.

“Cel mai probabil START nu va fi prelungit. Vom fi, începând cu 2021, în absenţa reglementării armelor strategice între Rusia şi SUA”, a anticipat Jean-Yves Le Drian.

“Europa va fi într-un fel goală în raport cu cele două puteri nucleare (…) fără să mai ţinem cont de creşterea puterii Chinei atât calitativ cât şi cantitativ”, a subliniat înaltul oficial francez.

Citeşte şi: Nicolas Maduro pune armata în stare de alertă şi ordonă manevre militare

Dialogul cu Rusia va fi pe principiul “îmi dai, îţi dau” a precizat Jean-Yves Le Drian. “Nu renunţăm la nimic”, de la drepturile omului la rolul Uniunii Europene de care şi Moscova va trebui “să ţină cont în toate dimensiunile sale”, a subliniat ministrul francez de externe.

Tratatul ruso-american de reducere a armelor strategice, a cărui ultimă parte intitulată ‘New START’ a fost semnată în 2010, prevede menţinerea arsenalurilor nucleare rus şi american cu mult sub nivelul din perioada războiului rece. El va expira în 2021, o perioadă de tensiuni puternice între cele două mari puteri nucleare ale planetei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.