X

Moscova susţine că opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia s-ar afla ‘sub tutela’ Washingtonului

Directorul Serviciului de informaţii externe al Rusiei (SVR), Serghei Narâşkin, a acuzat-o miercuri pe opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia că ar fi ‘sub tutela’ Statelor Unite ale Americii, care – potrivit lui – finanţează manifestaţiile anti-Lukaşenko, potrivit AFP şi EFE, scrie agerpres.

‘SUA au luat-o sub tutelă lor pe fosta candidată la alegerile prezidenţiale şi pe alţi militanţi ai opoziţiei, promovaţi ca lideri ai viitorului ‘Belarus democratic’ ‘, a declarat Narâşkin într-un mesaj transmis agenţiilor de presă ruse.

Citește și : Polonia vrea să interzică creşterea animalelor pentru blană. Sute de fermieri au ieşit în stradă!

‘Conform datelor deţinute de SVR, SUA joacă un rol-cheie în evenimentele actuale din Belarus’, a spus el, în pofida faptului că ‘încearcă să rămână în umbră în spaţiul public’.

SUA, a denunţat Narâşkin în aceeaşi declaraţie, alocă zeci de milioane de dolari pentru a destabiliza Belarus, scena unor ample manifestaţii antiguvernamentale de la alegerile prezidenţiale din 9 august, al căror rezultat a fost fraudat, potrivit opoziţiei. Washingtonul ar fi alocat ‘din 2019 şi începutul anului 2020, prin intermediul diferitelor organizaţii nonguvernamentale, 20 de milioane de dolari pentru organizarea manifestaţiilor antiguvernamentale’, susţine Serghei Narâşkin.

‘Manifestaţiile au fost coordonate din străinătate de la început’, a adăugat şeful SVR, un apropiat al lui Vladimir Putin propulsat în acest post în 2016 după o lungă carieră alături de preşedintele rus încă din anii 1990.

Cu sprijinul Uniunii Europene, SUA cer presiuni la adresa Minskului pentru a-l obliga pe preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, să iniţieze un dialog cu Consiliul coordonator al opoziţiei pentru transferul puterii. Doar că la ora actuală toţi membrii acestui consiliu, cu excepţia celebrei scriitoare Svetlana Aleksievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2015, sunt încarceraţi sau exilaţi.

În opinia sa, SUA au încercat să organizeze o ‘nouă revoluţie colorată’ şi o ‘lovitură de stat neconstituţională’, al cărei obiectiv nu are nimic în comun cu interesele poporului din Belarus, potrivit EFE.

O mişcare de protest fără precedent a debutat în Belarus în urma alegerilor prezidenţiale din august, pe care şeful statului Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, afirmă că le-a câştigat cu 80% din voturi.

Manifestaţii uriaşe, cu peste 100.000 de persoane în această ţară de 9,5 milioane de locuitori, sunt organizate în fiecare duminică de atunci, protestatarii cerând plecarea preşedintelui şi pedepsirea celor vinovaţi după represiunea violentă a primelor proteste.

Citește și : Polonia vrea să interzică creşterea animalelor pentru blană. Sute de fermieri au ieşit în stradă!

Bilanţul represaliilor consemnează cel puţin trei morţi, zeci de răniţi şi mii de persoane arestate, iar media independente din Belarus semnalează dispariţia a sute de persoane. Numeroase cazuri de tortură şi de rele tratamente în închisorile din ţară au fost de asemenea documentate. Toate personalităţile de vârf ale opoziţiei sunt fie încarcerate, fie forţate să ia calea exilului.

La început prudentă, Rusia şi-a manifestat sprijinul pentru regimul lui Aleksandr Lukaşenko: denunţând ingerinţa occidentală, Vladimir Putin a promis să trimită trupe în Belarus dacă manifestaţiile degenerează şi l-a primit săptămâna aceasta pe preşedintele balrus la reşedinţa sa din Soci (coasta rusă a Mării Negre), afirmând că este sigur că acesta va fi capabil să ‘surmonteze’ criza. Putin i-a promis un împrumut de 1,5 miliarde de dolari lui Lukaşenko şi l-a încurajat să reformeze Constituţia pentru a ieşi din actuala criză.

Tags: belarusLukaşenkoSerghei NarâşkinSUASvetlana TihanovskaiaSVR
Categorii: Diaspora