Moţiune de cenzură împotriva guvernului Republicii Moldova condus de Chicu

Publicat:

Deputaţii Platformei Acţiune şi Solidaritate (PAS) au depus miercuri o moţiune de cenzură împotriva guvernului Republicii Moldova condus de Ion Chicu, moţiune semnată şi de deputaţi din Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA) şi din Partidul Democrat (PDM), informează Radio Chişinău şi IPN.md, potrivit agerpres

Cabinetul Chicu este acuzat că “a eşuat lamentabil” în gestionarea pandemiei şi crizei economice. Potrivit semnatarilor, “orice zi în plus în care acest guvern este în funcţie înseamnă mai puţine şanse pentru rezolvarea crizei sanitare, economice şi sociale în care se adânceşte Republica Moldova”. “Administrarea dezastruoasă a treburilor statului de către acest guvern este cea mai evidentă în două domenii-cheie: sănătate şi economie’, se spune în textul moţiunii.


Citește și : Companiile din Regatul Unit îşi fac stocuri, de teama unui ‘no deal’

Moţiunea a fost semnată de 34 de deputaţi şi ar urma să fie examinată săptămâna viitoare în plenul Parlamentului.

În luna iulie Parlamentul Republicii Moldova a mai examinat o moţiune de cenzură, însă aceasta nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Conform Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate guvernului la învestitură. Aceasta poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor aleşi. Moţiunea de cenzură se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. În cazul în care moţiunea de cenzură este respinsă, deputaţii care au semnat-o nu pot iniţia în cadrul aceleiaşi sesiuni o nouă moţiune pe acelaşi motiv. În cazul adoptării moţiunii de cenzură, primul-ministru trebuie să prezinte, în termen de cel mult trei zile, presedintelui Republicii Moldova demisia guvernului.

Citește și : Oficial german: ‘Timpul presează din ce în ce mai mult’ pentru un acord post-Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.