Moțiune de cenzură împotriva Guvernului României. Elena Lasconi: „Haideți cu semnătura!”

Publicat:

Moțiune de cenzură împotriva Guvernului României. Elena Lasconi: „Haideți cu semnătura!”

Președintele USR, Elena Lasconi, a anunțat marți că formațiunea sa va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu, cerându-le liberalilor să se alăture acestui demers. Lasconi a subliniat că este pe drum spre Parlament pentru a lucra împreună cu colegii săi la textul moțiunii.

„Am cunoscut mii de soldați, am fost și în teatrul de operații din Afganistan și sunt mândră de militarii noștri. Sunt pricepuți și curajoși. Domnul Ciucă e politician și vrea să ajungă primul ostaș în fruntea țării. Hai să vedem cât curaj aveți, domnule Ciucă!”, a declarat Elena Lasconi.


Lasconi i-a cerut liderului PNL, Nicolae Ciucă, să demonstreze curaj, onestitate și respect, transformându-le în fapte concrete prin semnarea moțiunii de cenzură a USR.

„Semnați moțiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o palmă peste ceafă, dar care rămân în relație, adică la guvernare, pentru bani și privilegii. Haideți cu semnătura! Ne vedem la Parlament!”, a mai transmis liderul USR.

Elena Lasconi are programate declarații de presă la Camera Deputaților la ora 13:00, unde va detalia planurile partidului.

În replică, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni seară că formațiunea sa rămâne în Guvern „doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor”, subliniind că „coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici”. Iată câteva titluri:

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Asistent al fostului consilier al lui Putin, reținut în Ucraina după expulzarea din R. Moldova

Asistent al fostului consilier al lui Putin, reținut în Ucraina după expulzarea din R. Moldova Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat reținerea lui...

Când vor cădea primii fulgi de nea în Chișinău

Când vor cădea primii fulgi de nea în Chișinău Primii fulgi peste Chișinău vor cădea pe 13 noiembrie curent, potrivit meteorologilor de la Accuweather, care...

Josep Borrell: Ne frământăm creierul pentru a încerca să găsim o soluţie care să evite  blocajul impus de Ungaria 

Josep Borrell: Ne frământăm creierul pentru a încerca să găsim o soluţie care să evite blocajul impus de Ungaria Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri...

Un fost investigator al Comitetului de anchetă rus, condamnat pentru o mită record echivalentă cu 73 milioane de dolari

Un fost investigator al Comitetului de anchetă rus, condamnat pentru o mită record echivalentă cu 73 milioane de dolari Un fost investigator al Comitetului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.