Moţiunea de cenzură a VOX, nicio şansă în parlamentul spaniol

Publicat:

Parlamentul Spaniei a respins joi cu 298 de voturi împotrivă şi 52 pentru o moţiune de cenzură împotriva premierului socialist Pedro Sanchez, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Aşa cum era de aşteptat, demersul formaţiunii de extremă dreapta Vox nu a avut nicio şansă: opoziţia conservatoare, prin Partidul Popular (PP), a dezavuat ‘spectacolul de circ’.


Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

Vox argumentase că guvernul minoritar al coaliţiei de stânga a gestionat greşit epidemia de COVID-19. Moţiunea nu a întrunit niciun alt vot în afara celor ale extremiştilor, deşi Spania a ajuns joi prima ţară occidentală cu mai mult de un milion de cazuri de infectare cu coronavirus.

Liderul PP Pablo Casado a atacat Vox – cel de-al treilea partid ca reprezentare în parlament – printr-un discurs virulent înaintea votului, arătând că moţiunea nu face altceva decât să întărească coaliţia guvernamentală. ‘Faceţi deja parte din problema Spaniei şi nu puteţi face parte din soluţia reprezentată de partidul meu’, i-a spus el direct preşedintelui Vox, Santiago Abascal, adăugând că ‘PP nu doreşte să fie un partid al minciunilor, fricii, furiei şi manipulării’.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

Abascal a avertizat PP – aliat al Vox în unele regiuni şi municipalităţi – că face ‘o greşeală uriaşă’ prin respingerea moţiunii şi atacul la adresa extremei drepte.

Potrivit Reuters, mai mulţi analişti şi experţi în domeniul sanitar au declarat că politizarea reacţiei la criza coronavirusului, care a provocat adesea conflicte între guvernul de la Madrid şi autorităţile locale, a împiedicat eforturile de combatere a epidemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.