Moussa Coulibaly ar putea fi condamnat la zeci de ani de închisoare

Publicat:

Bărbatul care a înjunghiat trei militari în februarie 2015 la Nisa ar putea fi condamnat la 30 de ani de detenţie, fără posibilitatea eliberării condiţionate timp de 20 de ani, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

Procurorul a argumentat joi în faţa tribunalului penal special de la Paris că acuzatul, Moussa Coulibaly, în vârstă de 35 de ani, reprezintă un “veritabil pericol” pentru societate, fiind unul dintre primii “discipoli ai Statului Islamic care a răspuns apelului” acestei organizaţii teroriste de a comite atentate pe teritoriul Franţei şi un “pionier” al atacurilor cu cuţitul.


Citește și: Un elicopter militar S-A PRĂBUŞIT în Rusia! Ambii piloţi au murit!

La 3 februarie 2015 – la mai puţin de o lună după atentatele jihadiste de la Charlie Hebdo şi un magazin evreiesc -, Coulibaly, cunoscut cu antecedente de infracţiuni minore, a rănit cu cuţitul doi militari în faţa unui centru evreiesc, înainte să fie reţinut de un al treilea soldat.

Luni, în deschiderea procesului, el a recunoscut pentru prima dată “integralitatea faptelor”, pentru ca miercuri să declare că nu intenţiona să-i ucidă pe militari.

Citește și: Secţiile de votare s-au deschis în UK. Alegerile sunt cruciale pentru Brexit!

Procurorul a menţionat că acuzatul continuă să fie “marcat de ură faţă de instituţii” şi că “s-a declarat gata să reia” faptele.

El a solicitat în schimb achitarea lui Coulibaly de acuzaţia de asociere pentru săvârşirea de acte de terorism, considerând că acesta a decis “pe cont propriu” să încerce să ajungă în Siria pentru a se alătura Statului Islamic, înainte de a fi expulzat de Turcia, în ianuarie 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.