X

Mozambic: Cel puțin zece morţi în urma inundaţiilor

Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa în urma precipitaţiilor abundente care s-au abătut în ultimele zile asupra centrului Mozambicului, în prezent ameninţat de un ciclon tropical, a anunţat luni ONU, oferind un bilanţ provizoriu, scrie Agerpres.

“Au fost raportaţi cel puţin 10 morţi şi 62.975 de sinistraţi în urma inundaţiilor” din provinciile Tete şi Zambeze, a indicat Biroul ONU pentru afaceri umanitare, citat de AFP.

Citește și : Cel puţin 21 de angajaţi ai ONU între victimele accidentului de avion din Etiopia (Guterres)

Autorităţile din Mozambic au avertizat că “cel puţin 120.000 de persoane ar putea fi afectate de inundaţii şi de ploi abundente în următoarele zile”, a adăugat ONU.

Furtuna tropicală aflată la originea ploilor abundente din ultimele zile s-ar putea transforma într-un ciclon începând de miercuri, au indicat autorităţile din Maputo.

Mozambic, una dintre cele mai sărace ţări din lume, este afectat în mod regulat de cicloane care provoacă inundaţii masive. În 2000, acestea au provocat moartea a 800 de persoane, iar în 2015 decesul a peste 100.

Citește și : Cancelarul german Angela Merkel, favorabil unui loc european unic în Consiliul de Securitate al ONU

De asemenea, în sudul statului Malawi, vecin cu Mozambicul, inundaţiile au provocat 30 de decese în ultimele zile şi au lăsat peste 230.000 de persoane fără adăpost, potrivit autorităţilor locale.

Tags: bilantciclonMalawiMozambicONUprecipitaţii
Categorii: Știrile zilei