X

Mulţumiri pentru ‘dragă Angela’ din partea lui Macron

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a transmis printr-un mesaj video mulţumiri pentru Angela Merkel, în timp ce parlamentul Germaniei îl vota miercuri drept nou cancelar pe social-democratul Olaf Scholz, informează dpa, potrivit agerpres.

“Mulţumesc, dragă Angela, pentru că n-ai uitat niciodată lecţiile istoriei, pentru că ai făcut atâtea pentru noi, pentru a împinge Europa înainte”, a scris Macron într-un mesaj pe Twitter care conţine şi linkul către o înregistrare video.

Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

Imaginile distribuite de şeful statului francez o arată pe Merkel alături de el în diferite ipostaze – râzând, îmbrăţişându-se, colaborând la summituri internaţionale.

În materialul video mai apar şi fragmente din discursul lui Macron către politiciana conservatoare care a fost cancelar al Germaniei din 2005 până astăzi, cu ocazia vizitei ei de adio în Franţa, la Beaune, luna trecută. Preşedintele îi spune că a învăţat multe de la ea, care l-a acceptat ca pe un lider tânăr şi furtunos.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Tags: Angela MerkelBeauneEmmanuel MacronfrantagermaniaOlaf Scholz
Categorii: Externe