A murit primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova

Publicat:

Primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moşanu, a murit, joi, la vârsta de 85 de ani, potrivit presei de la Chişinău. Lui Alexandru Moşanu i se datorează, printre altele, introducerea cursului de “Istoria Românilor” în şcolile din Republica Moldova.

Informaţia a fost confirmată pentru Ziarul Naţional de către rudele lui Alexandru Moşanu.


Alexandru Moşanu suferea de o boală incurabilă.

Primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova s-a născut pe 19 iulie 1932 în comuna Branişte, judeţul Bălţi, pe atunci parte a Regatului României, şi a studiat la Facultatea de Istorie. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 şi 1998 şi a îndeplinit funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 3 septembrie1990 – 2 februarie1993, fiind primul în această funcţie.

Alexandru Moşanu este cel care a citit în Parlament proiectul Declaraţiei de Independenţă pe 27 august 1991, care a fost votată în aceeaşi zi unanim de cei 278 de deputaţi prezenţi în sală. Lui Alexandru Moşanu i se datorează, printre altele, introducerea cursului de „Istoria Românilor” în şcolile din R. Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.