A murit scriitorul francez Jean d’Ormesson

Publicat:

Scriitorul şi academicianul francez Jean d’Ormesson, autorul romanului ”Au Plaisir de Dieu” (“După voia Domnului”, 1974), a murit în noaptea de luni spre marţi la vârsta de 92 de ani, a declarat familia sa pentru AFP, informează agerpres.

Romancierul a murit în urma unui stop cardiac la casa sa din Neuilly, cartier de la periferia Parisului, a declarat fiica sa, editoarea Héloise d’Ormesson. ”El a spus mereu că va pleca fără să spună totul şi astăzi este acea zi. Ne lasă nişte cărţi minunate”.


Ales în 1973 membru în Academia Franceză, editorialist şi fost director al Le Figaro (1974-1977), Jean d’Ormesson este autorul a aproximativ patruzeci de cărţi. Cariera sa literara a explodat în 1971 cu ”La Gloire de l’Empire” (Gloria imperiului, Gallimard, 1971), operă majoră premiată cu Marele Premiu al Academiei Franceze.

În 2015, a fost onorat cu recompensa supremă pentru orice scriitor francez – faptul de a-i fi reunită opera în prestigioasa colecţie ”La Pléiade” a Editurii Gallimard.

Născut la Paris la 16 iunie 1925, fiu de ambasador, Jean d’Ormesson, absolvent al Şcolii Normale Superioare, licenţiat în filosofie, îmbrăţişează o carieră de înalt funcţionar. A fost membru al delegaţiilor franceze la mai multe conferinţe internaţionale (1946-1948), secretar general al UNESCO (1950-1992), apoi preşedinte al Consiliului Internaţional de Filosofie şi Ştiinţe Umane. A colaborat cu mai multe cabinete ministeriale din 1958 până în 1965.

De asemenea, din 1949 a colaborat cu mai multe ziare, Paris-Match, Ouest-France, Nice Matin, a fost redactor-şef adjunct (1952-1971) al revistei de filosofie Diogene, înainte de a deveni directorul general al acesteia în 1976. A deţinut funcţii de conducere la ziarul Le Figaro, inclusiv pe cea de director general, din care a demisionat în iunie 1977.

Jean d’Ormesson a publicat în 1956 primul său roman, ”l’Amour est un plaisir” (Dragostea este o plăcere). Printre marile sale succese literare se numără cronica “Au plaisir de Dieu”, care a fost adaptată pentru televiziune, ”Dieu. Sa vie, son oeuvre” (Dumnezeu: viată si opera, 1981) sau “Jean qui grogne et Jean qui rit” (Jean care se încruntă şi Jean care râde, 1984). În ”l’Histoire du Juif errant” (Povestea jidovului rătăcitor,1991), ‘La Douane de mer’ (Vama maritimă, 1994) şi ‘Presque rien sur presque tout’ (Mai nimic despre aproape tot, 1996), scriitorul, care a primit premiul Chateaubriand (1994) pentru întreaga operă, îşi expune concepţia sa despre lume, cu arta care îi este proprie de a spune lucruri serioase cu uşurinţă.

A mai publicat ”Une Autre histoire de la littérature française” în două volume (O altă istorie a literaturii franceze, 1997-1998), romanul ”Voyez comme on danse” (“Priviţi cum se dansează”, 2001) şi două cărţi “testamentare”: ”Rapport Gabriel” (Raportul Gabriel, 1999) şi ”C’était bien” (2003). În 2005, apare ”Une fete en larmes”. În 2013, în ”Un jour je m’en irai sans vous avoir tout dit” (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) îşi mărturiseşte credinţa în literatură, puterea sentimentelor şi în gustul fericirii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.