Tammy Faye, musicalul creat de Elton John, James Graham și Jake Shears din formația Scissor Sisters, se va închide pe Broadway la mai puțin de o lună de la lansare, după ce a primit recenzii negative de la criticii americani, relatează The Guardian.
Spectacolul a avut loc cu casa închisă la teatrul Almeida din Londra în 2022, a primit recenzii foarte bune și a fost nominalizat pentru cel mai bun musical nou la premiile Olivier în anul următor. Cu toate acestea, marți s-a anunțat că reprezentația finală a musicalului va avea loc pe 8 decembrie, la teatrul Palace din New York, potrivit stiripesurse.
Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează
Luna aceasta, spectacolul nu a reușit să umple mai mult de două treimi din capacitatea sa de public. În săptămâna care s-a încheiat pe 17 noiembrie, acesta a generat venituri brute de 374.371 de dolari, cu o prezență totală de 5.732 de spectatori (63% din capacitate).
Criticii din New York au fost mai puțin impresionați decât cei din Londra de producția lui Rupert Goold. În recenzia sa, Elisabeth Vincentelli de la New York Times a numit-o pe Tammy Faye „ciudat de fadă”. Frank Rizzo de la Variety a spus că a fost un „import greșit din West End”.”
Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani












