X

Musicalurile revin pe Broadway după 18 luni de pauză

Mult aşteptata redeschidere a industriei de pe Broadway s-a produs joi seară, odată cu reluarea spectacolului premiat cu Tony “Hadestown”, primul musical care şi-a reînceput reprezentaţiile după închiderea fără precedent, timp de 18 luni, a teatrelor din New York din cauza pandemiei de coronavirus, informează Reuters, potrivit agerpres.

Musicalul “Hadestown”, care a câştigat opt premii Tony în 2019 pentru maniera sa modernă, cu accente rock, în care prezintă povestea de iubire din mitologia greacă dintre Orfeu şi Euridice, este cel mai important spectacol de până acum care a fost readus pe scenă la New York, înainte ca şi alte producţii să îşi reia reprezentaţiile pe parcursul lunii septembrie.

Citeşte şi: ATAC cu CUŢITUL într-un mall din Noua Zeelandă – Black News

Musicalul “Waitress”, care şi-a încheiat spectacolele programate pe Broadway cu doar câteva săptămâni înainte ca pandemia de coronavirus să închidă teatrele newyorkeze în martie 2020, a revenit cu o serie limitată de reprezentanţii, joi seară, beneficiind de o nouă distribuţie din care face parte cântăreaţa şi compozitoarea Sara Bareilles.

Jewelle Blackman, care interpretează una dintre cele trei ursitoare din musicalul “Hadestown”, a spus că se simte copleşită de bucuria adusă de reluarea activităţii sale profesionale.

Spectacolul de joi seară va fi urmat de o petrecere de stradă în centrul districtului teatrelor din Manhattan, la care vor participa actorii din distribuţia musicalului şi trupa sa de muzicieni.

Spectatorii trebuie să fie vaccinaţi cu schemă completă împotriva noului coronavirus şi să poarte măşti sanitare pentru a putea să asiste la acest spectacol, în timp ce actorii şi membrii echipei de producţie vor trebui să respecte protocoale sanitare stricte. Spectacolele vor fi jucate la 100% din capacitatea de primire a sălilor.

Citeşte şi: POTOP în SUA! Cel puţin 44 de oameni au murit în New York – Black News

În august, “Pass Over” a devenit primul spectacol de teatru care a fost jucat pe Broadway după această pauză îndelungată, iar show-ul rockerului Bruce Springsteen, intitulat “Springsteen on Broadway”, a fost reluat pentru o serie limitată de reprezentanţii la jumătatea lunii iunie.

Cele mai mari trei musicaluri puse în scenă pe Broadway înainte de pandemie, “Hamilton”, “The Lion King” şi “Wicked”, vor fi reluate pe 14 septembrie, iar alte spectacole îşi vor relua producţiile începând din septembrie şi octombrie. 

Tags: BroadwayBruce SpringsteencoronavirusEuridiceHadestownHamiltonJewelle Blackmanmanhattannew yorkOrfeupandemiePass OverSara BareillesSpringsteen on BroadwayThe Lion KingWaitressWicked
Categorii: Știrile zilei