Musk şi Zuckerberg, miliardarii care şi-au sporit cel mai mult averea în primul semestru

Publicat:

Cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei şi-au sporit averile cu 852 de miliarde de dolari în prima jumătate a acestui an, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Fiecare membru din Bloomberg Billionaires Index a câştigat, în medie, 14 milioane de dolari în fiecare zi din ultimele şase luni, potrivit datelor analizate de Bloomberg. Conform acestor cifre, pentru miliardari, primul semestru din 2023 a fost cea mai bună primă jumătate a unui an de după 2020, când economia mondială şi-a revenit după căderea provocată de Covid-19.


Citește și : Nu va exista o nouă mobilizare în Rusia pentru a înlocui membrii Wagner

Aceste câştiguri au coincis cu un avans general al pieţelor bursiere, pe măsură ce investitorii au depăşit efectele majorărilor de dobândă ale băncilor centrale, războiului din Ucraina şi crizei băncilor regionale americane. Indicele bursier S&P 500 a crescut cu 16% iar indicele Nasdaq 100 a urcat cu 39%, în ceea ce a fost cel mai bun prim semestru din istoria sa, graţie interesului investitorilor faţă de inteligenţa artificială care a impulsionat acţiunile din sectorul tehnologiei.

Chiar dacă se vorbeşte încă despre o posibilă luptă în cuşcă între Elon Musk şi Mark Zuckerberg, directorul Tesla a fost primul când vine vorba de creşterea averii. Elon Musk, care este deja cel mai bogat om de pe planetă, şi-a sporit averea cu 96,6 miliarde de dolari în primul semestru al acestui an, în timp ce Zuckerberg, CEO-ul de la Meta Platforms, este mai bogat cu 58,9 miliarde de dolari.

În schimb, averea lui Gautam Adani s-a redus semnificativ în primele şase luni ale acestui an, fiind mai mică cu 60,2 miliarde de dolari. Adani, preşedintele Adani Group, a înregistrat şi performanţa de a consemna cele mai mari pierderi într-o singură zi din rândul miliardarilor, pierzând 20,8 miliarde de dolari în data de 27 ianuarie 2023, după ce firma de vânzări în lipsă Hindenburg Research a acuzat conglomeratul condus de Gautam Adani de fraudă şi manipulare bursieră, acuzaţii dezminţite de Adani.

Citește și : Un birou internaţional de anchetă privind invazia rusă în Ucraina se deschide luni la Haga

Tot firma Hindenburg Research a dus la diminuarea averii unui alt miliardar: Carl Icahn. Firma sa Icahn Enterprises LP a înregistrat pierderi semnificative pe parcursul unei singure zile, după ce Hindenburg a dezvăluit că a adoptat o poziţie de tip “short” pe titlurile Icahn Enterprises LP , apreciind că aceste acţiuni sunt semnificativ supraevaluate. Potrivit calculelor Bloomberg, în primul semestru al acestui an, averea netă a lui Carl Icahn a scăzut cu 13,4 miliarde de dolari, sau o cădere de 57%, cel mai mare declin procentual din rândul miliardarilor incluşi în Bloomberg Billionaires Index.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Laburiştii au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile legislative şi sunt gata să înceapă ”schimbarea” în Regatul Unit

Laburiştii au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile legislative şi sunt gata să înceapă ''schimbarea'' în Regatul Unit Laburiştii vor reveni la putere în Regatul...

Pelicani creţi, specie declarată ‘vulnerabilă’ în România, echipaţi cu transmiţătoare GPS-GSM în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

Pelicani creţi, specie declarată 'vulnerabilă' în România, echipaţi cu transmiţătoare GPS-GSM în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării Şapte pelicani creţi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării au...

Evenimentele Zilei de 5 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 5 iulie în Istorie  5 iulie este a 186-a zi a calendarului gregorian și a 187-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 5 iulie 2024

Horoscop 5 iulie 2024 Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru unii nativi. Fecioarele pot avea o discuţie aprinsă cu cineva din familie, din cauza unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.