X

Musulmani imunizaţi la Mecca în prima zi a Ramadanului

Pelerini imunizaţi la COVID-19 au realizat marţi, la Mecca, în prima zi a lunii postului musulman, Ramadan, micul pelerinaj cunoscut sub numele de omra, informează AFP, potrivit agerpres.

Credincioşi purtând măşti chirurgicale au intrat în Marea Moschee în grupuri pentru a efectua tawaf, care constă în a înconjura de şapte ori Kaaba, o construcţia cubică aflată în incinta Marii Moschei din Mecca, în direcţia căreia musulmanii se îndreaptă atunci când se roagă.

Citeşte şi: Cu milioane de oameni vaccinaţi zi de zi, apar şi efectele secundare rare – Black News

Ministerul pentru hajj şi omra a anunţat la începutul lunii aprilie că “doar persoanele imunizate” la noul coronavirus vor avea voie să efectueze omra sau rugăciuni odată cu începerea Ramadanului.

Potrivit ministerului, trei categorii de persoane sunt considerate “imunizate”: cei care au primit două doze de vaccin, cei care au primit una de cel puţin 14 zile şi persoanele care s-au vindecat după ce au suferit de COVID-19.

Aceste reguli au fost instituite pentru a putea permite primirea în timpul Ramadanului a 50.000 de pelerini pentru omra şi 100.000 de credincioşi pe zi, relatează presa saudită.

Citeşte: Parlamentul European îi cheamă la ordine pe Ursula von der Leyen Charles Michel – Black News

Nu s-a specificat marţi dacă aceleaşi măsuri preventive, aplicate în contextul creşterii numărului de contaminări cu COVID-19 în regatul saudit, vor fi aplicate şi în cazul pelerinajului anual, hajj, programat să aibă loc mai târziu în cursul acestui an.

La ultimul hajj, care a avut loc la sfârşitul lunii iulie 2020, doar aproximativ zece mii de credincioşi care locuiau în Arabia Saudită au reuşit să realizeze pelerinajul din cauza pandemiei, faţă de 2.5 milioane de participanţi din întreaga lume în 2019.

Tags: covid-19HajiKaabaMarea MoscheemeccamusulmaniomraRamadan
Categorii: Știrile zilei