Musulmanii din întreaga lume celebrează începutul sărbătorii Eid al-Fitr

Publicat:

Numeroşi musulmani din întreaga lume celebrează începând de luni Eid al-Fitr, prima sărbătoare după ce multe ţări au ridicat restricţiile anti-coronavirus impuse în urmă cu doi ani, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Eid al-Fitr marchează sfârşitul postului islamic de o lună, cunoscut sub numele de Ramadan.


Citeşte şi: Biden ar putea fi AUTORIZAT să folosească armata SUA pentru a apăra integritatea teritorială a Ucrainei – Black News

Arabia Saudită, patria celor mai sfinte aşezăminte ale islamului, a anunţat că luni este prima dintre cele trei zile ale sărbătorii Eid al-Fitr, una dintre cele mai sfinte sărbători din calendarul islamic. Multe alte ţări au făcut anunţuri similare. Altele, cum ar fi Afganistan, au sărbătorit duminică.

Începutul şi sfârşitul lunilor islamice sunt determinate de apariţia Lunii pline.

În ultimii doi ani, musulmanii au sărbătorit pe fondul restricţiilor de deplasare şi a măsurilor de distanţare socială impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Luni, mii de credincioşi au participat în Marea Moschee din oraşul sfânt Mecca din Arabia Saudită la rugăciunea specială de dimineaţă ocazionată de Eid al-Fitr. Scene similare au fost văzute în interiorul şi în jurul moscheilor din alte ţări, precum Egipt, Maroc şi Iordania.

Eid al-Fitr este de asemenea marcată prin adunări sociale, haine noi şi prăjituri umplute cu curmale sau nuci.

Bucuria a fost, însă, atenuată de creşterea preţurilor la alimente şi combustibil, notează Reuters.

Citeşte şi: CÂRTIŢA! Ruşii infiltraseră un spion în sânul Statului Major al armatei ucrainene – Black News

Luna trecută, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a declarat că războiul din Ucraina are un impact semnificativ asupra regiunii Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (MENA), preţurile mai mari la alimente şi posibilele probleme în aprovizionare reprezentând o provocare pentru accesibilitatea şi disponibilitatea alimentelor de bază, precum grâul.

FMI se aşteaptă ca inflaţia din acest an să se menţină ridicată în regiunea MENA, la 13,9%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii Melania Trump apără cu fervoare dreptul la avort în viitoarea carte de memorii: „Am...

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.