Mutări în Parlamentul britanic – Fostă deputată laburistă se alătură Partidului Liberal-Democrat

Angela Smith, fosta deputată a Partidului Laburist britanic, se va alătura Partidului Liberal-Democrat, relatează cotidianul The Times în ediţia sa de duminică, potrivit Reuters şi Press Association, scrie agerpres.

Smith s-a aflat printre cei 11 parlamentari care au părăsit Partidul Laburist în februarie, din cauza abordării liderului Jeremy Corbyn faţă de Brexit şi a unei controverse legate de presupuse afirmaţii antisemite ale sale.

Citește și : Demisie în Guvernul Johnson – Amber Rudd pleacă din fruntea Ministerului Muncii și Pensiilor

Potrivit Sunday Times, deputata s-a alăturat liberal-democraţilor din cauza puseelor extremiste din partidele tradiţionale Laburist şi Conservator.

Angela Smith este cel de al treilea parlamentar care se alătură liberal-democraţilor într-o săptămână, aducând numărul total al acestora din Camera Comunelor la 17.

“Ţara noastră merită mai mult decât asta. Într-un moment de criză naţională, oamenii merită o alegere mai bună decât cele două vechi partide. Sunt de aceea încântată să mă alătur lui Jo Swinson şi liberal-democraţilor. Liberal-democraţii sunt cel mai puternic partid pentru a opri Brexitul şi a construi o societate care acordă oportunităţi tuturor, combate schimbarea climatică şi investeşte în publicul nostru”, a scris ea pe o reţea socială.

Citește și : Trump anunță că a anulat acordul de pace cu talibanii

Venirea ei în partid a fost salutată de lidera Jo Swinson, care a scris pe Twitter sâmbătă seară: “Bine ai venit Angela Smith în rândul liberal-democraţilor. Ea este cel de al şaselea deputat care ni se alătură în ultimele trei luni, împreună cu 30.000 de noi membri. Împreună putem opri Brexitul”.

This post was last modified on 08/09/2019 10:37 10:37

Tags: Angela SmithbrexitCamera ComunelorDeputataJeremy Corbynpartid
Categorii: Diaspora