Muzee care sunt, nu doar găzduiesc, opere de artă – Zentrum Paul Klee

Ondulaţiile aparte specifice designului Zentrum Paul Klee din capitala Elveţiei, Berna, unul dintre cele mai frumoase şi frapante muzee ale lumii, se propagă în spaţiu şi timp, lăsând o amintire de neşters vizitatorului, precum operele de artă pe care această clădire unică le adăposteşte, transmite agerpres.

Muzeul Zentrum Paul Klee este dedicat artistului elveţian de origine germană Paul Klee (1879-1940) şi a fost proiectat de arhitectul italian Renzo Piano, născut în 1937 şi laureat al Premiului Pritzker pentru arhitectură în 1998, în portofoliul căruia figurează, printre altele, Centrul Georges Pompidou din Paris, celebrul zgârie-nori The Shard din Londra, Muzeul Whitney de Artă Americană din oraşul New York City, Muzeul de Artă Modernă din Istanbul şi Centrul Cultural Stavros Niarchos din Athena.

Citeşte şi: Prima doamnă a Americii s-a îmbolnăvit iar de Covid – Black News

Cele trei ondulaţii din oţel şi sticlă ale muzeului Zentrum Paul Klee, ce se integrează perfect în peisaj şi conferă impresia de dinamism şi continuitate, găzduiesc aproximativ 40% din opera pictorului Paul Klee, artist influenţat de mişcări artistice precum expresionismul, cubismul şi suprarealismul şi înflăcărat explorator al teoriei culorilor.

Existenţa acestui muzeu şi a colecţiei sale impresionante de lucrări semnate de Paul Klee nu ar fi fost posibilă dacă nora artistului, Livia Klee-Meyer, nu şi-ar fi donat, în 1997, moştenirea de aproape 690 de opere de artă oraşului şi cantonului Berna. Acestea au fost suplimentate cu lucrări şi documente donate şi împrumutate de familie şi de Fundaţia Paul Klee şi alte 200 de opere împrumutate din colecţii private.

La un an de la gestul Liviei Klee-Meyer, a fost luată decizia de ridicare a muzeului în Schöngrün, la marginea estică a oraşului Berna, proiect pentru care s-a apelat la serviciile renumitului arhitect italian. Clădirea a fost finalizată în 2005 şi inaugurată la 20 iunie 2005. De atunci, este vizitată atât pentru operele de artă pe care le adăposteşte, cât şi pentru arhitectura sa aparte, cu cele trei “coline” ce imită şi continuă liniile blânde ale reliefului zonei. Înconjurată de câmpii, coline şi un parc spaţios, clădirea neobişnuită, atât la interior cât şi la exterior, reprezintă o oază atemporală ce îmbie la reflecţie.

Privită de pe autostrada paralelă, structura curioasă a acoperişului este vizibilă doar pentru aproximativ zece secunde. Nici venind din parc nu este imediat clar dacă cele trei ondulaţii sunt artificiale sau naturale. Doar atunci când vizitatorul ajunge înaintea faţadei principale devin vizibile structura şi dimensiunile clădirii. Însă, conform site-ului muzeului, zpk.org, în pofida mărimii impresionante ale celor trei coline de oţel şi sticlă, secţiuni considerabile ale Zentrum Paul Klee sunt situate, de fapt, la nivelurile subterane. Circa 180.000 de metri cubi de pământ au fost excavaţi pentru această construcţie, iar structura sa a necesitat 1.100 de tone de grinzi de oţel, 1.000 de tone de armătură de oţel şi 10.000 de metri cubi de beton.

Renzo Piano şi-a dorit ca acest centru cu geometrie neobişnuită să nu aibă un rol exclusiv “comemorativ”, ci să constituie un loc ce îmbină interacţiunea, relaxarea şi distracţia, deziderat pe care celebrul arhitect l-a adus la îndeplinire prin structura cu trei ondulaţii. Pornind de la numeroasele activităţi diferite ale lui Klee, care a fost pictor, muzician, profesor, scriitor şi filosof, scopul Zentrum Paul Klee este acela de a prezenta complexitatea artistului. Drept rezultat, fiecare dintre cele trei coline are propriul său scop. “Dealul” nordic este utilizat pentru educaţia artistică, pentru muzică, conferinţe şi ateliere, colina din mijloc este folosită pentru expunerea colecţiei şi expoziţiile temporare, iar secţiunea sudică este dedicată activităţilor de cercetare şi administrative, potrivit zpk.org.

Vizitatorii care cutreieră aleile futuriste ce şerpuiesc înconjurând formele ieşite din comun ale muzeului într-o simbioză ideală între cultură şi natură, au ocazia să descopere indicatoare cu nume curioase – în total, 18 alei din jurul clădirii sunt denumite după cele mai importante opere ale artistului, potrivit bern.com.

“Ad Parnassum”, “Fischzauber”, “Paukenspieler”, “Vergesslicher Engel”, “Insula Dulcamara”, “Regentag” şi “Ur-Welt-Paar” sunt doar câteva dintre tablourile pictorului, expuse în complexul cultural dedicat vieţii şi operei artistului elveţian.

Inventarul muzeului include picturi, acuarele şi desene şi conţine aproximativ 4.000 de opere de artă. Expoziţiile tematice evidenţiază parcursul creativ al lui Paul Klee, artist prolific ce a lăsat în urma sa circa 10.000 de lucrări, oferind vizitatorilor ocazia de a dobândi perspective noi, unele poate neobişnuite, despre traseul pictorului şi despre lume, notează bern.com.

Alături de o selecţie dinamică a operelor de artă a lui Klee, centrul cultural de excepţie, care a costat 125 de milioane de franci elveţieni şi a devenit posibil în urma unui parteneriat public-privat, expune totodată tablouri semnate de alţi artişti moderni şi contemporani.

Vezi şi: Cel puţin 15 morţi şi 50 de răniţi într-un atac asupra unei gări din Ucraina – VIDEO – Black News

Operele prezentate în cadrul expoziţiilor sunt expuse prin rotaţie, atât din cauza spaţiului insuficient pentru a afişa miile de lucrări din colecţia muzeului, dar şi ca urmare a fragilităţii multora dintre obiectele de artă create de Paul Klee. Artistul, care s-a concentrat nu doar pe conţinut, ci şi pe experimentarea tehnică, avea o metodă de lucru specifică, folosind culori, tipuri de vopseluri şi hârtie extrem de sensibile la lumină. Dacă acesta ar fi supraexpuse la lumină – în pofida luminii slabe din spaţiile expoziţionale şi a geamurilor de protecţie utilizate – culorile s-ar estompa sau s-ar modifica treptat, iar hârtia ar deveni maronie sau casantă. Prin urmare, operele expuse sunt înlocuite aproximativ o dată la şase luni, cele deja expuse fiind mutate, pentru o “perioadă de odihnă”, în depozitul muzeului, spre conservare.

Clădirea modernă a muzeului, care deţine cea mai importantă colecţie de opere de artă semnate de Paul Klee, reprezintă totodată un spaţiu de reflecţie, de cunoaştere şi de recreere – complexul funcţionează şi ca platformă pentru o paletă “colorată” de programe şi evenimente pentru toate vârstele, precum concerte, lecturi, prezentări, conferinţe sau workshop-uri şi proiecte educative. De asemenea, muzeul include o cafenea, un restaurant, un magazin cu suveniruri şi cărţi şi pune la dispoziţia vizitatorilor tururi ghidate.

This post was last modified on 25/08/2022 09:41 09:41

Tags: bernaElvetiaMuzeul Zentrum Paul KleeRenzo Piano
Categorii: Știrile zilei