X

Muzeul presei din Washington aduce un omagiu jurnaliștilor uciși

Newseum, muzeul presei din Washington, a adus un omagiu luni jurnaliştilor ucişi în 2018 în exercitarea profesiei lor, între care sauditul Jamal Khashoggi şi fotograful afgan al agenţiei France Presse Shah Marai. 

Numele a 22 de jurnalişti, printre cei 80 morţi anul trecut în exercitarea profesiei, potrivit Reporteri fără Frontiere, au fost adăugate la un memorial dedicat în interiorul clădirii impunătoare, aflată în apropiere de Capitol, relatează agerpres.


Citește și: Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Eid al-Fitr

Printre ele figurează cel al lui Jamal Khashoggi, un jurnalist critic faţă de regimul saudit asasinat brutal în consulatul ţării sale din Istanbul, şi Shah Marai, fotograf şef al AFP la Kabul, care a fost ucis cu alţi nouă jurnalişti într-un dublu atentat cu bombă la 30 aprilie 2018.

“Memorialul şi acest eveniment anual de comemorare ne reamintesc că lumea este un loc din ce în ce mai periculos pentru cei care culeg şi difuzează informaţiile”, a declarat Gene Policinski, preşedintele Freedom Forum Institute, citat de France Presse.

Fred Hiatt, editorialist la Washington Post, ziar cu care Jamal Khashoggi a colaborat cu regularitate, a declarat că speră că i se va face dreptate fostului său coleg.

Citește și: Londra și Berlin cer reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate pentru discutarea crizei din Sudan

“Dacă poate fi ucis cu toată impunitatea, niciun jurnalist nu este în siguranţă”, a spus el la ceremonia de la Washington. “Dacă crima poate fi comisă în interiorul unei misiuni diplomatice, atunci niciun loc nu este sigur”, a notat el.

Memorialul jurnaliştilor Newseum include acum numele a 2.344 de reprezentanţi ai presei care şi-au pierdut viaţa în lume în timpul exercitării profesiei lor începând din 1837. 

Tags: Jamal Khashoggijurnalisti ucisimuzeul preseiNewseumReporteri Fără FrontiereShah MaraiSUAwashington
Categorii: Știrile zilei