Nancy Pelosi critică doi congresmeni americani pentru o deplasare în Afganistan

Publicat:

Doi membri ai Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA au călătorit marţi în Afganistan, atrăgându-şi critici din partea preşedintei Camerei, Nancy Pelosi, care a afirmat că astfel de deplasări pot deturna resurse de la evacuarea americanilor şi a afganilor aflaţi în situaţie de risc, transmite miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Democratul Seth Moulton şi republicanul Peter Meijer, care au luptat amândoi în războiul din Irak înainte de a candida pentru Congres, au precizat că s-au deplasat la Kabul pentru a strânge informaţii în cadrul rolului de supraveghere exercitat de legislativul american.


Citeşte şi: Biden: ‘NU vom amâna plecarea din Afganistan!’ – Black News

‘America are o obligaţie morală faţă de cetăţenii noştri şi aliaţii loiali, şi trebuie să ne asigurăm că această obligaţie este respectată”, au declarat ei într-un comunicat emis după ce au părăsit capitala afgană.

După ce vizita lor a fost făcută publică, Nancy Pelosi a trimis o scrisoare către membrii Camerei Reprezentanţilor, în care nu îi menţiona pe Moulton şi Meijer, dar atrăgea atenţia că Pentagonul şi Departamentul de Stat le ceruseră congresmenilor să nu călătorească în Afganistan ‘în aceste vremuri periculoase’.

Pelosi, o democrată, le-a declarat reporterilor că numeroşi membri ai Camerei doresc să meargă în Afganistan, dar în scrisoare a arătat că o astfel de deplasare nu ar fi recomandabilă.

‘Deplasările unor membri (ai Camerei Reprezentanţilor) în Afganistan şi în ţările din jur ar deturna inutil resurse de la misiunea prioritară de evacuare rapidă şi în siguranţă a americanilor şi afganilor la risc din Afganistan’, a afirmat ea.

Moulton şi Meijer declaraseră înaintea vizitei că doreau ca Joe Biden să prelungească termenul limită 31 august pe care preşedintele l-a stabilit pentru ca evacuările să se încheie şi trupele americane să părăsească Afganistanul.

‘După ce am vorbit cu comandanţi pe teren şi am văzut situaţia de aici, este evident că, din cauză că am început evacuarea atât de târziu, indiferent ce facem, nu îi vom scoate pe toţi la timp, nici măcar până la 11 septembrie’, au afirmat ei.

Citeşte şi: Eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna SE PRĂBUŞEŞTE în cazul variantei Delta – Black News

Preşedintele Biden a ajuns sub tirul criticilor pentru faptul că nu a declanşat mai devreme operaţiunea de evacuare şi pentru scenele de haos de pe aeroportul din Kabul.

Marţi, Biden a precizat că trupele americane au ajutat la evacuarea a 70.700 de persoane începând de la 14 august. El a mai spus că Statele Unite sunt în grafic în ce priveşte evacuările din Afganistan până la 31 august, dar că atingerea acestui obiectiv va depinde de cooperarea în continuare a talibanilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN Sursa: ipn.md

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT IT Career Expo 2024, considerat de specialişti...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.