X

Nancy Pelosi: Donald Trump este ‘un pericol evident şi imediat’ pentru SUA şi ‘trebuie să plece’

Donald Trump este “un pericol evident şi imediat” pentru SUA şi “trebuie să plece”, a declarat miercuri lidera democraţilor din Congres, Nancy Pelosi, în deschiderea dezbaterilor asupra punerii sub acuzare a preşedintelui american în exerciţiu, informează AFP, potrivit agerpres.

“Preşedintele SUA a incitat la această insurecţie, această rebeliune armată”, a explicat ea cu referire la asaltul împotriva Capitoliului care a avut loc pe 6 ianuarie. “El trebuie să plece, el este un pericol evident şi imediat împotriva naţiunii pe care o iubim cu toţii”, a spus Pelosi.

Citește și : Putin ORDONĂ vaccinarea în masă a rușilor

Congresul SUA a început miercuri dimineaţa dezbaterile cu privire la punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, acuzat că a încurajat asaltul asupra Capitolului la Washington care s-a soldat cu cinci morţi.

Mai izolat ca niciodată în propria tabără republicană, preşedintele Donald Trump ar putea deveni primul preşedinte american care să fie pus sub acuzare de două ori în Congres în cadrul unei proceduri de destituire.

Citește și : Irlanda şi Ţările de Jos sunt principalele beneficiare ale fondurilor post-Brexit

Tags: CapitoliucongresDonald TrumpNancy Pelosi
Categorii: Știrile zilei