X

Nancy Pelosi îi face ‘zile fripte’ lui Trump! Îl vrea dat afară de la Casa Albă cât mai repede

Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite va trebui să se pronunţe luni sau marţi asupra unei rezoluţii solicitând-i vicepreşedintelui Mike Pence să îl demită pe Donald Trump din funcţia sa, notează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

În timp ce apelurile republicane la demisia lui Donald Trump se înmulţesc, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, s-a declarat, duminică, pregătită să lanseze în următoarele zile mai multe acţiuni rapide pentru a obţine plecarea preşedintelui în exerciţiu, printre care a doua procedură de destituire, ca urmare a violenţelor de la Capitoliu.

Citește și: Un an de la primul deces de coronavirus, anunțat oficial de China

Într-o scrisoare adresată parlamentarilor, ea a explicat că un vot va fi organizat luni sau marţi privind o rezoluţie cerându-i lui Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei Statelor Unite, care permite revocarea unui preşedinte considerat inapt să îşi îndeplinească atribuţiile.

“Ulterior, legislaţia asupra procedurii de destituire va fi adusă în faţa Camerei”, a scris Nancy Pelosi.

Citește și: Petrecăreții care au sfidat pandemia, AMENDAȚI drastic la o petrecere din Belgia

Peste 200 de membri ai Camerei Reprezentanţilor , aproape jumătate din totalul de 435, susţineau duminică seară proiectul de destituire.

Donald Trump a mai fost vizat de o procedură de destituire, lansată de democraţi în decembrie 2019, în legătură cu presiunile exercitate asupra Ucrainei pentru a deschide o anchetă referitoare la Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, şi a celui considerat ca posibilul său mare rival la alegerile prezidenţiale. Trump a fost achitat în februarie de Senat, unde aliaţii săi republicani erau majoritari la acea dată.

Tags: al 25-lea amendamentCamera ReprezentantilorCapitoliuCasa AlbaDonald TrumpHunter BidenJoe BidenMike PenceNancy PelosiSUA
Categorii: Știrile zilei