Nancy Pelosi impune OBLIGATIVITATEA măștii în Camera Reprezentanţilor

Publicat:

Speakerul Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite Nancy Pelosi a anunţat miercuri că parlamentarii şi personalul vor trebui să poarte mască în Cameră în timpul pandemiei de coronavirus, relatează joi Reuters, potrivit agerpres.

Membrilor li se va permite să-şi scoată măştile când se adresează Camerei, a precizat Pelosi.


Citește și: Donald Trump critică dur ‘postul-prieten’: ‘Au uitat cine i-a dus acolo unde sunt!’

“Preşedintele se aşteaptă ca toţi membrii şi personalul să adere la cerinţă în semn de respect pentru sănătatea, siguranţa şi bunăstarea altora prezenţi în Cameră şi zonele înconjurătoare”, a declarat Pelosi reporterilor.

Sergentul la arme al Camerei (însărcinat cu menţinerea ordinii în legislativ n.r.) a indicat, într-un comunicat mai târziu miercuri, că “toate persoanele care intră în clădirile de birouri ale Camerei” ar trebui să poarte o acoperire de faţă, cu unele excepţii, inclusiv atunci când o persoană “mănâncă, bea sau fumează legal”.

Măsura intervine după ce reprezentantul republican Louie Gohmert, care a refuzat ferm să poarte mască în timpul pandemiei de coronavirus, a declarat miercuri că a fost testat pozitiv pentru COVID-19, după care cel puţin trei dintre colegii săi au anunţat că vor intra în autocarantină.

Citește și: Japonia va ridica restricțiile de acces pentru rezidenţii străini

Pelosi a avertizat că ea are autoritatea de a cere sergentului la arme al Camerei să scoată afară un membru care încalcă norma.

Ea a spus că măştile vor fi disponibile la punctele de intrare în Cameră pentru membrii care uită să le aducă.

Pelosi a declarat mai devreme miercuri că liderii au discutat despre portul măştii cu medicul Capitoliului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Au rămas fără gaz din cauza datoriilor. Sute de consumatori deconectați

Au rămas fără gaz din cauza datoriilor. Sute de consumatori deconectați Pe parcursul lunii trecute, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost...

Canada îi aduce acasă din Israel pe copiii diplomaţilor săi

Canada îi aduce acasă din Israel pe copiii diplomaţilor săi Guvernul Canadei a anunţat miercuri că a decis să-i retragă din Israel pe copiii şi...

Mai multe companii străine vin să investească în Moldova

Mai multe companii străine vin să investească în Moldova Pe parcursul lunii iulie, trei companii străine și-au anunțat intenția de a intra pe piața...

Ucraina cere Mexicului să-l aresteze pe Putin

Ucraina cere Mexicului să-l aresteze pe Putin Ambasada Ucrainei în Mexic a cerut miercuri guvernului mexican să-l aresteze pe preşedintele rus Vladimir Putin, vizat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.