Nancy Pelosi vrea ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american

Publicat:

Este timpul ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american, pentru a repara “un afront la adresa democraţiei”, a estimat joi lidera democraţilor Nancy Pelosi cu o zi înainte de un vot istoric în Congres, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Camera Reprezentanţilor se va pronunţa vineri asupra unui proiect de lege menit să-i acorde statutul de stat capitalei federale, sub numele de “Washington Douglass Commonwealth”, cu referire la primul preşedinte al SUA, George Washington, şi la celebrul aboliţionist negru Frederick Douglass.


Citește și : Un mort şi 20 de răniţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod la Varşovia

“Vreme de mai mult de două secole, locuitorii din Washington şi-au văzut negat dreptul de a participa în mod deplin la democraţie”, a deplâns Pelosi în timpul unei conferinţe de presă. “Vom corecta această gravă injustiţie”, a adăugat ea.

În timpul creării SUA, părinţii fondatori au dorit să stabilească sediul guvernului federal în afara primelor 13 state, pentru a evita conflictele. Prin urmare, Constituţia a prevăzut crearea unui “district” legat direct de puterea federală.

Dat fiind acest statut unic, locuitorii din “Washington DC”, adică din “districtul Columbia”, nu au aleşi în Congres, ei aleg doar un reprezentant al Camerei, cu statut de observator. Or, ei sunt 706.000, mai mulţi decât locuitorii din statele Wyoming sau Vermont, care aleg, fiecare, doi senatori şi un reprezentant.

“Ei sunt pe deplin americani, ei plătesc impozite, se înrolează în armată, educă familii, creează întreprinderi”, a subliniat primarul Washingtonului, Muriel Bowser, cerând să se pună capăt “unei nedreptăţi istorice”.

Pentru a denunţa acest tratament, plăcile de înmatriculare ale oraşului afişează de ani de zile menţiunea “taxation without representation” (impozite fără reprezentanţi).

Legea, ce va fi supusă la vot vineri, prevede alocarea pentru noul stat a doi senatori şi a unui reprezentant. Ea are mari şanse să fie adoptată în camera inferioară, unde democraţii sunt majoritari, însă ar urma să fie blocată în camera superioară, controlată de republicani.

Citește și : 150 de piloţi, opriţi la sol pentru licenţe ‘suspecte’ după accidentul de avion din mai din Pakistan

Capitala federală este mai mult un oraş de stânga, ce votează majoritar pentru democraţi, şi reprezentanţii săi ar putea răsturna majoritatea, mai ales în Senat.

“Washington DC nu va fi niciodată un stat”, pentru că republicanii “nu sunt proşti”, declara preşedintele Donald Trump într-un interviu pentru New York Post, în mai, admiţând miza politică a dosarului.

În trecut, au mai existat tentative de a reforma statutul capitalei. Un amendament constituţional, în 1977, prevedea reprezentanţi în Congres pentru locuitorii săi. În pofida adoptării sale, el nu a fost niciodată ratificat. Ultima propunere de lege menită să facă din Washington un stat datează din 1993, dar şi aceasta a eşuat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.