Nantoi: Ion Creangă avea acces la toată informația și la toate documentele care circulau în Parlament

Publicat:

Nantoi: Ion Creangă avea acces la toată informația și la toate documentele care circulau în Parlament

Șeful Direcției juridice a Parlamentului, suspendat din funcție și cercetat pentru trădare de patrie, avea acces la toate documentele care circulă în legislativ, inclusiv la cele secrete. Despre aceasta au relatat Europei Libere subalterni ai lui Ion Creangă, deputați și surse de la Serviciul de Informații și Securitate.

Potrivit surselor, șeful direcției ar fi participat regulat la ședințele închise din Parlament, inclusiv cu reprezentanți ai SIS. Totodată, funcționarul avea acces la informații atribuite la secret de stat forma 1, până în ianuarie 2025. Această formă se oferă celor mai importante persoane în stat, de la președinte, spicher, deputați, prim-ministru și membri ai Guvernului până la șeful SIS, directorul CNA sau guvernatorul Băncii Naționale. Funcția lui Creangă nu se regăsește însă în lista celor cu acces la forma 1, transmite IPN.


Oameni din SIS care cunosc detalii despre modul în care Ion Creangă ar fi cooperat cu rușii susțin că, în ultima perioadă, acesta le-ar fi transmis informații ce țin de acordul de securitate și cooperare economică dintre Republica Moldova și Franța, semnat în martie, la Paris, de președinta Maia Sandu și omologul său francez, Emmanuel Macron.

Timp de mai bine de un an, SIS a monitorizat activitatea șefului Direcției juridice a Parlamentului, suspectându-l de cooperare cu serviciile de informații ruse. În ziua reținerii sale, mulți dintre subalternii săi și chiar deputați cu care lucrase au fost șocați de veste. Creangă lucrează în această direcție mai bine de 30 de ani, iar din 2009 o conduce și are în subordine peste 20 de persoane.

Președinții de Parlament din toate legislaturile de la Independență încoace se consultau cu Ion Creangă, iar proiectele deputaților nu treceau fără un aviz din partea lui. Surse din Parlament și de la Securitate au spus Europei Libere că, după reținere, directorul SIS ar fi avut o discuție cu subalternii lui Creangă. Ei au primit răspunsuri la toate întrebările lor privind acuzațiile care-i sunt aduse lui Creangă și modul în care acesta ar fi interacționat cu reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Deputatul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Oazu Nantoi, care a lucrat alături de Creangă pe această platformă, a spus Europei Libere că ceea ce s-a întâmplat recent este un „război între serviciile speciale”. El îl descrie drept o persoană care avea acces la toată informația și la toate documentele care circulau în Parlament. „Era foarte competent. Deputații se consultau cu el pe chestiuni juridice ce țin de procedurile interne. El știa cum să facă un proiect de lege mai bun din punct de vedere juridic”, spune Nantoi.

Fosta deputată din partea liberal-democraților, Maria Ciobanu, spune că nu a fost surprinsă de acuzațiile aduse lui Creangă. „Am văzut cum știa să intre în grațiile tuturor spicherilor Parlamentului. Azi interpreta o lege, un amendament, o hotărâre, mâine, dacă intra un alt președinte, interpretările erau total diferite”, scrie Ciobanu într-o postare pe  Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de păsări flamingo, văzute în Delta Dunării, România. Sunt șanse mari să rămână

Zeci de păsări flamingo, văzute în Delta Dunării, România. Sunt șanse mari să rămână Imagini de o frumusețe rară au fost surprinse în Delta Dunării...

Un bărbat este acuzat că a răpit o tânără cu un bebeluș bolnav

Un bărbat este acuzat că a răpit o tânără cu un bebeluș bolnav Un bărbat este acuzat că ar fi răpit o tânără de 20...

Accident spectaculos la Bălți! O tânără s-a dat peste cap cu mașina

Accident spectaculos la Bălți! O tânără s-a dat peste cap cu mașina Accident în apropiere de Bălți. O tânără de 19 ani s-a răsturnat cu...

Luptătoarea Irina Rîngaci: Olimpiada este o competiție psihologică, iar eu am pierdut testul!

Luptătoarea Irina Rîngaci: Olimpiada este o competiție psihologică, iar eu am pierdut testul! Luptătoarea Irina Rîngaci a scris un mesaj după ce a cedat în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.