NASA caută astronauţi pentru misiuni programate în următorul deceniu

Publicat:

Agenţia Spaţială Americană (NASA) a anunţat marţi că va angaja mai mulţi astronauţi pentru misiuni programate în următorul deceniu, inclusiv pe Marte, notează Forbes, potrivit mediafax.

Candidaţii pentru noile programe ale NASA trebuie să fie cetăţeni americani, cu studii acreditate în inginerie, biologie, fizică sau matematică, a anunțat Agenția.


Citește și : Suedia numeşte un ambasador pentru a conduce lupta împotriva crimei organizate

Printre candidații acceptați vor fi și cei înscrişi în primii doi ani de doctorat sau sunt absolvenţi de medicină care au parcurs toate stadiile profesionale, inclusiv doctoratul sau au acreditări din programele pilot implementate în şcoli.

În plus, candidaţii trebuie să aibă şi o experienţă profesională de cel puţin doi ani ca şi 1.000 de ore de zbor la manşa avioanelor.

Doritorii vor fi admişi şi în urma testelor fizice și vor petrece doi ani de antrenament devenind scufundători militari certificaţi şi specializaţi în supravieţuire, robotică şi limbă rusă.

Pe lângă angajări, NASA trebuie să mai construiască şi un nou vehicul lunar şi ar trebui să artibuie contractul de producţie până în luna martie.

Salariile astronauţilor angajaţi din sectorul privat au salarii cuprinse între 55.000 şi 120.000 de dolari, potrivit Forbes, în funcţie de realizările academice şi de experienţă. Astronauţii proveniţi din cadrul armatei beneficiază de o grilă salarială diferită.

Citește și : UE este îngrijorată de perspectiva unui război între Rusia şi Turcia în Siria

NASA a angajat primii astronauţi în 1959, pentru programul spaţial Mercury. De atunci au avut loc peste 200 de misiuni în care au fost implicaţi aproape 500 de astronauţi.

Oamenii nu au mai ajuns pe lună din 1972.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Obama crede că Biden ar trebui să-şi reconsidere candidatura

Obama crede că Biden ar trebui să-şi reconsidere candidatura Fostul preşedinte democrat al SUA din perioada 2009-2017, Barack Obama, a afirmat în cercul său apropiat...

O infecție fungică încă necunoscută a făcut primele victime: Este ‘nemaiîntâlnită la om’

O infecție fungică încă necunoscută a făcut primele victime: Este 'nemaiîntâlnită la om' O ciupercă patogenă necunoscută anterior, capabilă să infecteze oamenii, a fost descoperită...

‘Schimbarea aici și acum’, sloganul Nataliei Morari în cursa prezidențială: Moldova are nevoie de schimbări adevărate, radicale

'Schimbarea aici și acum', sloganul Nataliei Morari în cursa prezidențială: Moldova are nevoie de schimbări adevărate, radicale „Schimbarea aici și acum” – este sloganul de...

Deciziile summitului NATO, importante și pentru R.Moldova

Deciziile summitului NATO, importante și pentru R.Moldova Summitul NATO de la Washington a demonstrat unitatea și puterea Alianței Nord-Atlantice, chiar dacă războiul brutal de agresiune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.