NASA împarte departamentul misiunilor cu echipaj uman în două unităţi

Publicat:

NASA împarte departamentul care se ocupă de misiunile cu echipaj uman în două directorate cu obiective separate – unul, centrat pe misiunile de anvergură viitoare spre Lună şi Marte, celălalt, dedicat Staţiei Spaţiale Internaţionale şi altor operaţiuni mai aproape de Terra, informează Reuters, potrivit agerpres.

Reorganizarea, anunţată marţi de administratorul NASA, Bill Nelson, reflectă evoluţia relaţiei dintre companii private precum SpaceX, care au transformat lansările spaţiale într-o activitate comercială, şi agenţia federală, care a exercitat monopol în Statele Unite în domeniul lansărilor spaţiale timp de mai multe decenii.


Citeşte şi: Johnson&Johnson anunţă un rapel al vaccinului său – Black News

Nelson a precizat că divizarea a fost determinată de recenta proliferare a zborurilor şi investiţiilor comerciale pe orbita joasă a Terrei în timp ce NASA îşi intensifică aspiraţiile pentru explorarea spaţiului îndepărtat.

”Astăzi este mai mult decât o schimbare organizaţională”, a spus Nelson în cadrul unei conferinţe de presă. ”Pregăteşte terenul pentru următorii 20 de ani, defineşte viitorul NASA într-o economie spaţială în creştere”, a mai spus acesta.

Reorganizarea împarte Directoratul pentru explorări, operaţiuni şi misiuni cu echipaj umane (Human Exploration and Operations Mission Directorate), condus în prezent de Kathy Leuders, în două sucursale separate.

Leuders îşi va păstra funcţia de administrator-asociat şi va conduce nou înfiinţatul Directorat pentru misiuni privind dezvoltarea sistemelor de explorare (Exploration Systems Development Mission Directorate), care se concentrează asupra celor mai ambiţioase programe pe termen lung ale NASA, cum ar fi planificata revenire a astronauţilor pe Lună în cadrul proiectului Artemis şi eventuala explorare umană a planetei Marte.

James Free, un administrator-asociat adjunct ieşit la pensie, care a jucat un rol esenţial în misiunile către staţia spaţială, precum şi în programele comerciale şi de tip cargo, va reveni în agenţia spaţială ca şef al noului Directorat pentru misiuni şi operaţiuni spaţiale (Space Operations Mission Directorate).

Departamentul său va superviza lansări de rutină şi activităţi privind zborurile spaţiale, inclusiv misiuni vizând staţia spaţială şi privatizarea orbitei joase a Terra, precum şi sprijinirea operaţiunilor lunare odată ce va fi stabilit un calendar în acest sens.

Citeşte şi: SUA ar putea încălca dreptul internaţional prin expulzările haitienilor – Black News

”Această abordare, care include două zone concentrate asupra zborurilor spaţiale cu echipaj uman, permite unuia dintre directorate să opereze în spaţiu, în timp ce celălalt construieşte viitoare sisteme spaţiale”, a spus NASA într-un comunicat care anunţa înfiinţarea noilor departamente.

Anunţul a fost făcut la mai puţin de o săptămână după ce SpaceX, care a realizat deja numeroase zboruri cu astronauţi şi de aprovizionare către ISS în numele NASA, a trimis prima misiune alcătuită exclusiv din civili pe orbită şi i-a adus înapoi în siguranţă pe Terra. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tom Hanks şi soţia sa Rita Wilson, victime ale hoţilor în Los Angeles

Tom Hanks şi soţia sa Rita Wilson, victime ale hoţilor în Los Angeles Hoţii au pătruns în proprietatea din Los Angeles a lui Tom Hanks...

Lukaşenko acuză Ucraina că a lansat drone către Rusia prin spaţiul aerian belarus

Lukaşenko acuză Ucraina că a lansat drone către Rusia prin spaţiul aerian belarus Apărarea antiaeriană din Belarus au distrus vineri mai multe ţinte în spaţiul...

Un condamnat în dosarul asasinării opozantului Nemţov, eliberat din închisoare pentru a lupta în Ucraina

Un condamnat în dosarul asasinării opozantului Nemţov, eliberat din închisoare pentru a lupta în Ucraina Un bărbat condamnat pentru asasinarea politicianului rus de opoziţie rus...

Un sportiv american s-a plâns de medalia ‘deteriorată’, iar organizatorii Jocurilor Olimpice o vor înlocui

Un sportiv american s-a plâns de medalia 'deteriorată', iar organizatorii Jocurilor Olimpice o vor înlocui Organizatorii Jocurilor Olimpice 2024 şi Monetăria din Paris, care a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.