Naționala Moldovei a cedat în fața selecționatei Franței U-23, cu scorul de 5-6, în al doilea meci din „Peruștița Futsal Cup”.
În prima repriză, Ilario Cannizzaro a deschis scorul pentru „cocoșii galici” în minutul 2. Matus Ibrahim a majorat avantajul în minutul 14. Cristian Obadă a redus imediat diferența, dar Cannizzaro a refăcut avantajul de două goluri în minutul 16. Finalul reprizei a aparținut gazdelor, care au egalat prin Ion Covaľ și Valeriu Gurgurov, care a adus apoi scorul de 4:3 la pauză, transmite IPN.
Repriza a doua a început cu golul egalizator al lui Cannizzaro, care a reușit hat-trick-ul. În minutul 37, un autogol al lui Intile Lorenzo a adus din nou avantajul gazdelor. Finalul a fost decis de oaspeți, care au egalat prin Eliot Kolsky și au marcat golul victoriei prin Luis Hugo Viud, cu scorul de încheiere 5:6.
După această înfrângere tricolorii se află pe ultimul loc în clasament, cu doar un punct acumulat în două meciuri și un golaveraj de 7:8. În primul meci, tricolorii au remizat cu naționala Bulgariei, scor 2-2. Ultimul meci al naționalei va avea loc miercuri, de la ora 16:00, contra reprezentativei Greciei.











