X

Naţiunile Unite au ordonat evacuarea întregului personal internaţional non-esenţial din Haiti

Naţiunile Unite au ordonat evacuarea întregului personal internaţional non-esenţial din Haiti, ca urmare a răpirilor şi atacurilor asupra depozitelor de alimente ale ONU din întreaga ţară, transmite sâmbătă dpa, potrivit agerpres.  

Ordinul de evacuare intervine la două luni după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat extinderea cu un an a mandatului Biroului Integrat din Haiti şi suplimentarea personalului acestuia, înaintea unei reuni prevăzute pentru luni şi consacrate situaţiei din ţara caraibiană.

Citește și : Ucraina critică Iranul pentru livrări de arme către Rusia

SUA au avansat propunerea unei rezoluţii care să stabilească un nou cadru pentru sancţionarea liderilor bandelor infracţionale din Haiti, precum şi a celor care le asigură fonduri şi le livrează arme acestor bande.

Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului general al ONU Antonio Guterres, a confirmat ordinul de evacuare, dar nu a precizat câţi angajaţi sunt vizaţi.

El a adăugat că sistemul ONU în Haiti va acorda cu prioritate sprijin guvernului pentru a desfăşura ”activităţile de salvare de vieţi”.

Citește și : Polonia NU va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor

”În acest scop, personalului ONU necesar pe teren pentru desfăşurarea acestor activităţi i s-a cerut să rămână în ţară, în timp ce alţii vor lucra de la distanţă”, a explicat reprezentantul ONU, care a dat asigurări că situaţia este monitorizată atent, pentru identificarea unor eventuale nevoi umanitare sporite.

Tags: armeHaitiONUStephane Dujarric
Categorii: Știrile zilei