NATO analizează informațiile potrivit cărora rușii îi sprijină pe rebelii talibani din Afganistan

Publicat:

Presupusul ajutor acordat de Rusia talibanilor se află pe ordinea de zi a unei reuniuni NATO-Rusia programată pentru joi la Bruxelles, a declarat miercuri preşedintele Comitetului Militar al Alianţei Nord-Atlantice, generalul Petr Pavel, relatează AFP. 

În cursul unei întâlniri cu jurnaliştii la Washington, generalul Petr Pavel a declarat că Afganistanul se află pe agenda discuţiilor prevăzute între ambasadorii celor 29 de ţări NATO şi omologul lor rus Aleksandr Gruşko.


Întrebat despre zvonurile potrivit cărora Moscova ar fi furnizat arme talibanilor, generalul Pavel a răspuns că “nu a văzut nicio dovadă” a unor astfel de vânzări, însă NATO a primit informaţii conform cărora Moscova “ar furniza combustibil societăţilor care vând combustibil talibanilor”.

Acest subiect va fi abordat cu ambasadorul rus deoarece NATO şi Rusia au interese comune în lupta împotriva terorismului, a adăugat el.

Rusia încearcă să oprească avansul jihadiştilor în Afganistan, temându-se de destabilizarea fostelor republici sovietice din Asia centrală vecine, pe care Moscova le consideră parte din sfera sa de influenţă.

Şeful forţelor americane din Afganistan, generalul John Nicholson, a acuzat Rusia în februarie că asigură “influenţă şi legitimitate” talibanilor, subminând planurile NATO pentru această ţară.

O lună mai târziu, generalul Curtis Scaparrotti, comandantul forţelor NATO în Europa, a declarat în Congresul SUA că Moscova “poate” aprovizionează talibanii. El nu a precizat de ce fel de aprovizionare – echipament, arme sau de alt tip – beneficiază talibanii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.