NATO anunță data celui mai mare exercițiu aerian din istoria sa

Publicat:

Exercițiul de apărare aeriană Air Defender 23 va fi cel mai mare exercițiu de redistribuire a forțelor aeriene, de la înființarea NATO. Manevrele vor avea loc în perioada 12 – 23 iunie în spațiul aerian al  Poloniei, României, Cehiei, Germaniei și țărilor baltice, scrie TVP WORLD, potrivit RADOR.

Peste 200 de avioane și aproximativ 10.000 de trupe din Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite vor lua parte la exercițiul condus de Luftwaffe (forțele aeriene germane). Avioanele din țările participante vor fi staționate la bazele aeriene germane.


Citeşte şi: SBU: Patroana unei agenţii de turism din Crimeea a facilitat deportarea a peste 1.000 de copii ucraineni – Black News

Deoarece acesta este cel mai mare exercițiu de redistribuire a forțelor aeriene, de la înființarea NATO, în urmă cu 74 de ani, manevrelor li s-a acordat o prioritate specială, în special din partea SUA.

„Acest exercițiu anual, de aproape două luni, se concentrează pe desfășurarea strategică a forțelor din SUA, utilizarea stocurilor pre-poziționate ale armatei și interoperabilitatea cu aliații și partenerii europeni”, a declarat Sabrina Singh, la o conferință, la Pentagon.

Armata SUA pentru Europa și Africa este responsabilă de exercițiul Defender 23, care este în lucru din 2021. Scopul exercițiului este de a arăta cât de repede poate desfășura armata americană personal și provizii pregătite pentru luptă, pentru a-și liniști prietenii, pentru a descuraja potențialele amenințări la adresa păcii europene și pentru a proteja continentul împotriva unei invazii. Exercițiul arată, de asemenea, cât de angajate sunt țările europene în extinderea dimensiunii, puterii și interoperabilității propriilor forțe.

De când Rusia a invadat Ucraina, anul trecut, vânzările de arme către Europa au crescut, avionul de luptă stealth multirol de la Lockheed Martin, F-35, înregistrând o creștere a vânzărilor. În 2022, contractele pentru avioane au fost semnate de Germania, Finlanda și Elveția.

Citeşte şi: Ucraina îşi revizuieşte unele planuri militare ca urmare a scurgerilor de informaţii secrete americane – Black News

Exercițiul va aborda și problema spațiului. În acest domeniu, atât Statele Unite, cât și Federația Rusă și China par din ce în ce mai îndrăznețe în ceea ce privește câștigarea dominației.

Acest exercițiu, desfășurat pe fondul războiului în curs din Ucraina, este susceptibil de a fi evidențiat în mod negativ de propaganda rusă, care va încerca să arate că scopul alianței este acela de a ataca Rusia, sau cel puțin de a sprijini o Ucraină care se apără împotriva atacului rusesc. Dar piloții forțelor aeriene din statele membre NATO sunt oricum în contact cu adversarul rus. Sâmbătă, comandamentul aerian al Alianței Nord-Atlantice a raportat că avioanele F-16 românești staționate la Šiauliai, Lituania, au interceptat două avioane de luptă rusești care zburau în apropierea teritoriului NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani Un bărbat de 40 de ani din capitală a fost reținut de...

Instruiți să detecteze armele de foc și munițiile cu raze X

Instruiți să detecteze armele de foc și munițiile cu raze X Reprezentanți din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău de comun cu cei...

Nordul țării scapă de caniculă. La sud și centru rămâne în vigoare Codul galben și portocaliu

Nordul țării scapă de caniculă. La sud și centru rămâne în vigoare Codul galben și portocaliu Canicula scade din intensitate. Meteorologii au actualizat alertele. Respectiv,...

Atenție! Vin alte intemperii peste Moldova. Este emisă avertizare Cod galben

Atenție! Vin alte intemperii peste Moldova. Este emisă avertizare Cod galben După mai multe zile de foc, urmează ploi, furtuni și grindină. A fost emisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.