NATO denunţă drept ‘inacceptabil’ felul în care Belarusul ‘foloseşte’ problema migraţiei

Publicat:

NATO denunţă luni drept ”inacceptabil” felul în care Belarusul ”foloseşte” problema migraţiei, în urma unui aflux de migranţi la frontiera Poloniei, un stat membru al Uniunii Europene (UE) şi Alianţei Nord-Atlantice, relatează Belga, scrie news.ro .

”Folosirea migranţilor de către regimul (preşedintelui belarus Aleksandr) Lukaşenko ca tactică hibridă este inacceptabilă”, denunţă într-un comunicat un oficial de la NATO, care e declară ”îngrijorat” de această situaţie.


Citește și : Peste 250 de milioane de oameni au fost fost infectaţi cu coronavirus

”Suntem îngrijoraţi de recenta escaladare la frontiera dintre Polonia şi Belarus. Îndemnăm Belarusul să se conformeze dreptului internaţional”, avertizează el.

NATO veghează la securitatea statelor sale membre, iar secretarul general Jens Stoltenberg continuă să urmărească îndeaproape situaţia, ”care exercită o presune” asupra a trei state membre – Lituania, Letonia şi Polonia.

Uniunea Europeană îl acuză pe preşedintele belarus Alensandr Lukaşenko, care dezminte aceste acuzaţii, de faptul că a orchestrat un val de migranţi şi refugiaţi, provenind în principal din Orientul Mijlociu, care să intre pe teritoriul UE, ca represalii faţă de sancţiuni impuse de către Bruxelles regimului, în urma unei reprimări brutale a opoziţiei.

Autorităţile poloneze au avertizat luni că sute de migranţi, provenind din Belarus, se îndreaptă către frontiera poloneză.

”Informaţii foate îngrijorătoare de la frontieră. Un grup de migranţi s-a adunat în Belarus, în apropiere de frontiera cu Polonia. Ei se îndrepată către frontiera Republicii Polonia. Ei vor încerca să intre în Polonia în masă”, a anunţat într-o postare pe Twitter un purtător de cuvânt al ministrului care coordonează serviciile speciale, Stanislaw Zaryn, postând înregistrări video în care apar sute de migranţi în Belarus.

Citește și : Spania reacţionează la rezultatul alegerilor din Nicaragua: ‘O FARSĂ!’

”Informaţii noi arată că gruul de află sub controlul strict al unor belaruşi înarmaţi. Ei sunt cei care decid drecţia pe care o ia grupul”, a anunţat Stanislaw Zaryn în alt mesaj postat pe Twitter.

”Serviciile poloneze sunt pregătite de orice eventualitate”, a anunţat, la rândul său, pe Twitter, adjunctul ministrului de Interne, Maciej Wasik.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie O pereche de ochelari rotunzi cu lentile albastre...

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită Dacă te uiți în jur la prietenii și familia ta - și chiar la tine...

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA China are în prezent una dintre cele mai extinse și impresionante rețele feroviare de mare...

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: ‘Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat’

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: 'Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat' Ideea că trebuie să bem...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.