NATO estimează că Rusia a pierdut la Bahmut de cinci ori mai mulţi soldaţi decât Ucraina

Publicat:

Serviciile de informaţii ale NATO estimează că pentru fiecare soldat ucrainean ucis în luptele pentru apărarea oraşului Bahmut, forţele ruseşti au pierdut cel puţin cinci oameni, a declarat luni pentru CNN un oficial militar din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, scrie news.ro

Oficialul a precizat că raportul de cinci la unu este o estimare fiabilă, bazată pe informaţii.


Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

Oficialul a vorbit cu CNN sub condiţia anonimatul, deoarece nu are voie să discute despre aceste informaţii.

În ciuda raportului favorabil Kievului, oficialul a atras însă atenţia că Ucraina a suferit pierderi semnificative în apărarea oraşului.

Oficialii ucraineni au susţinut în repetate rânduri că au provocat pierderi grele Rusiei în timp ce Moscova încearcă să cucerească Bahmutul cu orice preţ. “Apărătorii noştri au provocat pierderi semnificative inamicului, au distrus un număr mare de vehicule, au forţat cele mai bune unităţi de asalt ale grupului Wagner să lupte şi au redus potenţialul ofensiv al inamicului”, a declarat duminică, după o vizită la Bahmut, generalul Oleksandr Sirski, comandantul forţelor terestre ucrainene.

De asemenea, Institutul pentru Studiul Războiului a estimat că eforturile Rusiei de a captura Bahmutul au deteriorat în mod semnificativ capacitatea Moscovei de a efectua ofensive suplimentare. “Armata rusă se va lupta probabil să menţină orice operaţiune ofensivă ulterioară timp de câteva luni, oferind Ucrainei o şansă de a prelua iniţiativa;” a evaluat luni ISW în analiza sa zilnică a războiului.

Ucraina a declarat luni că trupele sale încă rezistă în luptele acerbe pentru Bahmut, în timp ce Washingtonul consideră că, fie şi în cazul în care oraşul din estul ţării ar cădea în urma ofensivei ruseşti, acest lucru nu ar da neapărat Moscovei un impuls în război.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

În acelaşi timp, în cel mai recent semn de rivalitate evidentă între armata rusă regulată şi armata privată Wagner, care conduce asaltul asupra Bahmut, Evgheni Prigojin, şeful mercenarilor ruşi, a cerut mai multă muniţie şi a declarat că reprezentantului său i-a fost interzis accesul în cartierul general operaţional al armatei. El avertizase că o retragere din luptă a soldaţilor săi s-ar putea dovedi fatală pentru trupele ruse, având sorţi mici de izbândă la Bahmut, deşi oraşul era, săptămâna trecută, potrivit propriilor spuse, “practic înconjurat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: ‘Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani’

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani' Probabil că Ucraina va fi...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.