NATO îşi va lansa exerciţiul anual de descurajare nucleară ‘Steadfast Noon’ luni

Publicat:

NATO a anunţat vineri că îşi va lansa exerciţiul anual de descurajare nucleară “Steadfast Noon” luni, cu până la 60 de aeronave participând la zboruri de antrenament deasupra Belgiei, Mării Nordului şi Marii Britanii pentru a exersa utilizarea bombelor nucleare americane amplasate în Europa, informează Reuters şi DPA, potrivit agerpres.  

Exerciţiile nucleare – care nu implică bombe reale – au loc pe fondul tensiunilor crescute după ce Rusia a ameninţat în mod repetat cu lovituri nucleare în Ucraina în urma unor mari eşecuri militare pe câmpul de luptă acolo, potrivit Reuters.


Citește și : Ministrul Finanţelor din Marea Britanie a fost DEMIS

“Steadfast Noon” este posibil să coincidă cu exerciţiile nucleare anuale ale Moscovei numite “Grom”, care în mod normal se desfăşoară la sfârşitul lunii octombrie şi în care Rusia îşi testează bombardierele, submarinele şi rachetele cu capacitate nucleară.

NATO a declarat că exerciţiile occidentale nu sunt provocate de cele mai recente tensiuni cu Rusia.

“Exerciţiul, care se desfăşoară până pe 30 octombrie, este o activitate de antrenament de rutină, recurentă şi nu este legat de niciun eveniment mondial actual”, a declarat alianţa pe pagina sa web, adăugând că nu vor fi folosite bombe nucleare cu focos activ.

“Acest exerciţiu ajută să se asigure că descurajarea nucleară a alianţei rămâne sigură şi eficientă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

Belgia găzduieşte exerciţiile care vor implica 14 ţări NATO şi până la 60 de aeronave, inclusiv cele mai avansate avioane de luptă de pe piaţă şi bombardiere americane cu rază lungă de acţiune B-52 care vor zbura de la Baza Aeriană Minot din Dakota de Nord, se arată în comunicat.

Citește și : Republica Moldova are nevoie de un plan pentru plata gazelor ruseşti

Marţi, şeful NATO Jens Stoltenberg a precizat că alianţa va merge înainte cu exerciţiile sale în ciuda situaţiei internaţionale tensionate.

Anularea exerciţiilor din cauza războiului din Ucraina ar trimite un “semnal foarte greşit”, a declarat el reporterilor, argumentând că puterea militară a NATO este cea mai bună modalitate de a preveni escaladarea tensiunilor în continuare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.