
Rusia a acționat activ pentru a submina instituțiile democratice ale Republicii Moldova în cadrul alegerilor prezidențiale și al referendumului constituțional din 2024, investind milioane de dolari în partide afiliate și campanii de dezinformare online. Declarațiile au fost făcute de un înalt reprezentant NATO în cadrul unui briefing închis pentru jurnaliști, desfășurat în timpul summitului Alianței de la Haga.
Potrivit oficialului, scopul acțiunilor Moscovei este influențarea alegerilor parlamentare din toamnă și preluarea puterii la Chișinău printr-un guvern pro-Kremlin, urmând ca ulterior să-și consolideze prezența militară în regiunea transnistreană pentru a susține ofensiva împotriva Ucrainei, potrivit NewsMaker.
Deși premierul Dorin Recean a declarat recent că Rusia ar intenționa să disloce 10.000 de soldați în regiunea transnistreană, înaltul reprezentant al NATO a subliniat că, în prezent, Alianța nu observă semne ale unei amenințări militare directe din partea Rusiei la adresa Republicii Moldova.
NATO colaborează în continuare cu autoritățile de la Chișinău pentru întărirea securității spațiului aerian și consolidarea cooperării prin programul de parteneriat, a precizat sursa citată.
În context, președinta Maia Sandu a confirmat informațiile transmise de premier, subliniind că dislocarea trupelor rusești în regiunea transnistreană reprezintă un pericol real. La rândul său, ambasadorul rus desemnat în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a calificat declarațiile Guvernului drept „fantezii electorale”, cerând dovezi.
În prezent, în regiunea transnistreană se află aproximativ 1.500 de militari cu însemne ale Federației Ruse. Totuși, majoritatea acestora sunt localnici, înrolați sub comanda administrației separatiste. Fiind înconjurată de Ucraina și de teritoriul controlat de Chișinău, Rusia nu are capacitatea de a trimite trupe suplimentare în regiune în acest moment.