NATO şi Afganistan îşi sărbătoresc cooperarea după 17 ani de război

Publicat:

Înalţi responsabili ai misiunii NATO în Afganistan au elogiat miercuri rezultatele obţinute după 17 ani de război, în contextul în care SUA încearcă să pună capăt unui conflict calificat drept “ridicol” de preşedintele Donald Trump, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Afganistanul a parcurs un drum lung din 2001. Este astăzi o democraţie emergentă, modernă şi dinamică”, a declarat înaltul reprezentant civil al NATO în Afganistan, Nicholas Kay, în contextul în care Alianţa transatlantică îşi sărbătoreşte joi cea de a 70-a aniversare.


Citește și : Consiliul Constituţional algerian confirmă demisia preşedintelui Bouteflika

Însă în pofida faptului că mii de soldaţi ai NATO au luptat în Afganistan după ce o coaliţie condusă de SUA i-a înlăturat pe talibani de la putere la sfârşitul lui 2001, situaţia rămâne totuşi critică în ţară.

În anul 2018 s-a înregistrat cel mai mare număr de morţi în rândul civililor şi talibanii nu au controlat niciodată atâta teritoriu de la înlăturarea lor de la putere.

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat în mod deschis scepticismul faţă de cel mai lung război purtat vreodată de SUA, în timpul căruia peste 2.300 de soldaţi americani au murit şi în care au fost cheltuite peste o mie de miliarde de dolari de către Washington.

În decembrie, Trump a anunţat că vrea să retragă în jur de jumătate dintre cei 14.000 de soldaţi americani din ţară, o decizie luată din câte se pare fără consultarea aliaţilor din NATO.

Războiul din Afganistan este “nefericit, este ridicol”, a declarat şeful statului american marţi la Washington.

În cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri la cartierul general al Alianţei de la Kabul, demnitarii afgani şi internaţionali au încercat mai degrabă să prezinte o viziune pozitivă asupra situaţiei ţării.

Şeful executivului afgan Abdullah Abdullah şi generalul Scott Miller, comandant al NATO şi al forţelor americane din Afganistan, au scos în prim-plan ameliorarea condiţiilor de viaţă ale afganilor din 2001 şi coeziunea Alianţei în ţară.

Nicholas Kay a salutat “ameliorarea drepturilor femeilor, a milioane de copii – în special fete – şcolarizaţi, libertatea presei şi progresele notabile în domeniul sănătăţii”.

Aceste realizări sunt însă cotidian puse în umbră de corupţia endemică, incertitudinea politică şi în special conflictul între forţele guvernamentale şi grupurile insurgente, care provoacă anual moartea a mii de civili, notează AFP.

Citește și : Ankara nu va renunţa la achiziţionarea sistemului antirachetă rusesc S-400 (şeful diplomaţiei turce)

Anumite drepturi, precum cel al femeilor la muncă, se respectă mult mai mult ca înainte în oraşe, dar nu au realizat decât progrese reduse în mediul rural.

SUA au început discuţii cu talibanii în această vară pentru a ajunge la o soluţionare a conflictului.

Trimisul special american Zalmay Khalilzad se află în prezent în Afganistan, unde se întâlneşte cu diverşi oameni politici şi reprezentanţi ai societăţii civile, printre care şi reprezentante ale femeilor afgane, în vederea unui nou ciclu de negocieri de pace cu rebelii în Qatar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu “atacuri teroriste” iraniene

Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu "atacuri teroriste" iraniene Israelul a avertizat joi Franţa cu privire la potenţiale ameninţări cu "atacuri teroriste" împotriva...

Numeroși soldați ruşi se întorc din Ucraina cu tulburări de stres posttraumatic

Numeroși soldați ruşi se întorc din Ucraina cu tulburări de stres posttraumatic Kremlinul este îngrijorat de creșterea numărului de infracțiuni violente comise de soldații care...

Nemerenco interzice fumatul în spațiile publice deschise

Nemerenco interzice fumatul în spațiile publice deschise Noi restricții pentru fumători. Fumatul va deveni interzis în spațiile publice deschise, cum ar fi terase, stații de...

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris Jocurile Olimpice de vară de la Paris vor debuta oficial vineri seara, cu o ceremonie de deschidere inedită,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.