NAUFRAGIU în largul insulei Lampedusa! Cinci migranţi au fost înghiţiţi de valuri

Publicat:

Cinci oameni au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul insulei Lampedusa din sudul Italiei, a transmis miercuri agenţia ANSA, preluată de dpa, potrivit agerpres.

Salvatorii au reuşit să scoată din apă 48 de supravieţuitori după ce ambarcaţiunea s-a răsturnat la circa 9 km de Lampedusa.


Citește și: Mai mulți înalți oficiali de la Phenian au fost DEMIȘI după un ‘incident grav’ legat de COVID-19

Atât trupurile victimelor, cât şi supravieţuitorii au fost aduşi pe insulă.

Potrivit ANSA, alţi 256 de migranţi au ajuns pe insulă începând cu ora locală 03:30 (01:30 GMT). Ei au traversat Mediterana la bordul a patru ambarcaţiuni, dintre care numai una, care transporta tunisieni, a reuşit să ajungă în port neasistată.

Mii de refugiaţi au ajuns deja în Italia în acest an traversând Mediterana. Până vineri, numărul lor se ridica la peste 19.300, conform Ministerului de Interne de la Roma.

Citește și: Germania și-a retras în totalitate trupele din Afganistan

La aceeaşi dată a anului trecut, în plină pandemie de COVID-19, numărul victimelor era de aproape 6.600.

În jur de 700 de oameni au pierit în acest an în Mediterana centrală în timp ce încercau să ajungă din nordul Africii în Europa, potrivit cifrelor ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.