Naufragiu în largul Tunisiei. Şapte persoane au fost salvate

Şapte persoane au fost salvate şi două trupuri neînsufleţite au fost scoase din apă după naufragiul unei ambarcaţiuni ce transporta în jur de 30 de migranţi ilegali, în largul oraşului Sfax, în zona est-centrală a Tunisiei, a anunţat Garda Naţională Maritimă tunisiană, informează duminică AFP, scrie agerpres.

“În dimineaţa acestei duminici, o ambarcaţiune ce transporta migranţi ilegali a naufragiat în largul Sfax. Două trupuri, cel al unei femei şi al unui bebeluş, au fost găsite, iar şapte persoane au fost salvate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale, Housemeddine Jebabli, fără a preciza locul de unde plecase ambarcaţiunea.

Citește și : Trump, la apariţie la un eveniment public după externare: ‘Mă simt grozav!’

Potrivit primelor estimări, circa 30 de pasageri originari din ţări ale Africii Subsahariene se aflau la bordul ambarcaţiunii.

Duminică, Ministerul de Interne tunisian a anunţat că a interceptat în timpul nopţii 32 de traversări clandestine şi a arestat 262 de persoane cu vârste între 15 şi 44 de ani.

În Libia vecină, paza de coastă a interceptat în noaptea de sâmbătă spre duminică 227 de migranţi plecaţi din Zouara şi Zawiya, de lângă frontiera cu Tunisia, şi i-au trimis înapoi în Libia, a anunţat pe Twitter Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

După un vârf de plecări din Tunisia în 2011, urmat de o scădere accentuată, numărul de plecări de migranţi a crescut din nou din 2017, această ţară confruntându-se cu o creştere a şomajului şi cu profunde inegalităţi sociale, la zece ani după revoluţie.

Citește și : Greta Thunberg îndemnă la vot pentru Joe Biden

De la începutul anului şi până la mijlocul lui septembrie, 8.581 de persoane au fost interceptate în timp ce încercau să ajungă în Europa pe mare dinspre coastele tunisiene, potrivit Ministerului de Interne al Tunisiei. Dintre acestea, 2.104 erau cetăţeni ai altor ţări.

This post was last modified on 11/10/2020 16:31 16:31

Tags: europaHousemeddine Jebablilibianaufragiu
Categorii: Știrile zilei