NAUFRAGIU în Marea Egee! Șapte migranți s-au înecat în apropiere de insula Chios

Publicat:

Două femei şi cinci copii, între care un bebeluş, şi-au pierdut viaţa vineri în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi pe Marea Egee, a anunţat garda de coastă greacă, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Alte 12 persoane – patru copii, cinci bărbaţi şi trei femei – au fost salvate în urma naufragiului produs în apropiere de insula Chios. Nu se ştie pentru moment care erau ţările de origine ale migranţilor.


Citește și: SUA trimit 200 de militari și baterii Patriot în Arabia Saudită

Sute de migranţi şi refugiaţi au murit în ultimii ani încercând să traverseze Marea Egee în ambarcaţiuni supraîncărcate. Peste 50 de oameni au murit înecaţi în astfel de accidente doar de la începutul acestui an, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

În prezent Grecia găzduieşte circa 70.000 de refugiaţi şi migranţi, în cea mai mare parte sirieni fugiţi din ţara lor din 2015 via Turcia.

Citește și: Aproape jumătate dintre austrieci vor limitarea drepturilor pentru musulmani

Printr-un acord încheiat în 2016 cu Uniunea Europeană, Turcia a reuşit să frâneze fluxul plecărilor de migranţi spre cele cinci insule greceşti cele mai apropiate, primind în schimb un ajutor de 6 miliarde de dolari. Numărul sosirilor pe teritoriu grec a crescut însă în ultimele luni.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat săptămâna aceasta că în ultimele zile s-au înregistrat 3000 de sosiri dinspre Turcia, crescând presiunea asupra facilităţilor de primire a migranţilor, deja suprapopulate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.