Nava Brave Commander, care transportă 23.000 de tone de cereale din Ucraina, a sosit în Cornul Africii

Publicat:

Nava Brave Commander, care transporta 23.000 de tone de cereale din Ucraina către Cornul Africii, o regiune afectată de secetă, a acostat marţi, au anunţat Naţiunile Unite. Aceasta reprezintă prima navă care a ajuns în Africa de la începutul invaziei ruse în Ucraina în urmă cu şase luni, relatează Reuters  , scrie news.ro .

Nava Brave Commander transportă 23.000 de tone de cereale şi va fi urmată în curând de o încărcătură de 7.000 de tone.


Citește și : China impune lockdown pentru milioane de locuitori din jurul Beijingului

Transportul total, care va fi descărcat în Djibouti şi transportat în Etiopia, este suficient pentru a hrăni 1,5 milioane de oameni timp de o lună.

Transportul cerealelor abia începe să atenueze problemele din Africa de Est, unde Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite (PAM) susţine că 82 de milioane de oameni au nevoie de ajutor alimentar în nouă ţări, respectiv Burundi, Djibouti, Etiopia, Kenya, Rwanda, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan şi Uganda, pe fondul temperaturilor extreme, creşterii preţurilor alimentelor şi conflictelor.

”Acest transport, primul dintre multele care sperăm că vor urma, va permite PAM să livreze aceste cereale către 1,53 milioane de oameni din Etiopia şi să le acopere nevoile timp de o lună. Este un început, dar trebuie să continuăm să menţinem fluxul de alimente pentru a salva vieţi în regiune”, a declarat Michael Dunford, directorul PAM pentru Africa de Est.

Oficialii speră că acest transport va inspira companiile private să înceapă să expedieze cereale din Ucraina în Africa de Est, unde creşterea preţurilor globale la alimente şi dificultăţile de strânge de fonduri din partea donatorilor au forţat Naţiunile Unite să reducă raţiile pentru refugiaţi şi persoanele strămutate.

Printre aceştia se numără 150.000 de refugiaţi eritreeni care se adăpostesc în Etiopia, mulţi dintre ei fiind strămutaţi în mod repetat de conflictele din nord. Raţiile lor au fost reduse în iunie la jumătate din cantitatea de alimente recomandată.

”Nu este suficientă mâncare. Oamenilor le este foame”, a spus un refugiat eritreean din Tabăra Alem-Wach, din nordul Etiopiei.

Deşi transportul va ajuta persoanele strămutate din cauza conflictului, grâul nu va fi vândut comercial, ceea ce înseamnă că preţurile alimentelor pentru etiopienii obişnuiţi nu vor scădea.

Rusia şi Ucraina furnizează de obicei 90% din grâul importat în Africa de Est.

Conflictul dintre cele două state vecine a dus la creşterea preţurilor îngrăşămintelor şi alimentelor, având în vedere că Rusia bloca porturile ucrainene. Preţurile energiei au crescut şi în urma sancţiunilor occidentale impuse Rusiei, un exportator important de energie.

Citește și : Heinz-Christian Strache SCAPĂ de condamnare într-un dosar de corupţie

Moscova şi Kiev au semnat în luna iulie un acord menit să deblocheze trei porturi la Marea Neagră, iar sute de mii de tone de cereale ucrainene au fost astfel eliberate.

Nava Karteria a plecat, marţi, transportând 37.500 de tone de grâu către Yemen, unde 16 milioane de oameni sunt înfometaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.