X

Nava civilă sub pavilion Dominica atacată la Mariupol de armata rusă este ‘complet distrusă’

Insula caraibiană Dominica a condamnat un atac al trupelor ruse asupra unei nave civile de marfă sub pavilion Dominica, care a fost “complet distrusă” și s-a scufundat în portul ucrainean Mariupol, anunță CNN , informează mediafax.

Administrația maritimă din Dominica a susținut că nava a fost lovită “intenționat” de două rachete în timp ce era acostată în port duminică și că “a fost atacată puternic de forțele armate ruse” luni.

Citește și : De data asta e ‘pe bune’: Vladimir Jirinovski a murit!

“Echipajul a raportat bombardamente și lovituri repetate de rachete, care au provocat un incendiu în sala motoarelor”, potrivit oficialilor din Dominica. Echipajul a fost evacuat și este în prezent cazat la bordul unor nave vecine.

Oficialii din Dominica au avertizat că lupte grele și bombardamente intense din partea forțelor armate ruse sunt încă în desfășurare în zona portuară. Membrii echipajului se află sub o “imensă teamă și stres”, se arată într-un comunicat, care îndeamnă la evacuarea lor imediată într-o zonă sigură.

Eric R. Dawicki, administratorul adjunct pentru afaceri maritime al Administrației Maritime a Commonwealth of Dominica, a declarat în comunicat: “Un act de război este un act al lașilor, al bătăușilor și al oamenilor fragili. Bombardarea fără discernământ a unei nave comerciale cu un echipaj civil care nu are unde să se refugieze este cea mai joasă dintre josnicii. Este un act de război împotriva întregii umanități și a drepturilor fundamentale ale omului.”

Citește și : China evită să incrimineze Rusia pentru masacrul de la Bucea

Dominica “deplânge” atacul și “insistă ca bărbații atrofiați emoțional și intelectual din spatele acestui act atroce să se privească atent în oglindă și să descopere cum să pună capăt unor astfel de motive fără sens. Nu există nimic bun care să iasă din război – nimic”, a adăugat el.

Tags: DominicaEric R. DawickiMariupolnavărazboi
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina