X

Nava cu migranți Aquarius: Ministrul italian al economiei își anulează vizita la Paris

Ministrul italian al economiei, Giovanni Tria, şi-a anulat întâlnirea cu omologul său francez Bruno Le Maire, prevăzută pentru miercuri după-amiază la Paris, pe fondul unei controverse între cele două ţări pe tema navei cu migranţi Aquarius, a anunţat Ministerul Economiei din Italia pe contul său de Twitter, potrivit AFP, scrie agerpres.

Le Maire regretă această decizie, notează France Presse. ‘Vizita a fost anulată la cererea italienilor. Regretăm acest fapt’, a declarat ministrul economiei francez, subliniind că avea ‘multe teme importante de discutat cu Tria, în special în perspectiva’ summitului european preconizat pentru 28 şi 29 iunie, la care vor fi prezentate propuneri privind reforma zonei euro.

Citește și : ONU: Europa trebuie să-şi reformeze sistemul în materie de azil în mod colectiv

‘Sperăm ca această întâlnire să aibă loc cât mai curând posibil’, a adăugat Le Maire într-o scurtă declaraţie difuzată presei de ministerul său.

Declaraţiile preşedintelui Emmanuel Macron, care a denunţat marţi ‘partea cinică şi iresponsabilă a guvernului italian’ după refuzul de a primi nava cu migranţi Aquarius, au fost criticate la Roma.

Omul forte al guvernului italian, ministrul de interne Matteo Salvini, liderul Ligii (partid de extrema dreaptă), a declarat că Franţa trebuie să prezinte scuze, făcând să planeze ameninţarea anulării unei întâlniri între Macron şi prim-ministrul italian Giuseppe Conte, prevăzută pentru vineri la Paris.

‘Dacă nu vor veni scuze oficiale, premierul Conte va face un lucru bun să nu mai meargă în Franţa’, a spus Matteo Salvini.

Citește și : UE vrea să-şi întărească operaţiunile militare de securitate din afara teritoriului său

În schimb, ministrul economiei italian şi-a confirmat întâlnirea cu omologul său german Olaf Scholz, programată pentru joi la Berlin, potrivit AFP.

Tags: AquariusBruno Le MaireGiovanni Triaitaliamigrantiparistwitter
Categorii: Diaspora