Navalnîi, la trei ani după ce a fost arestat: ‘Nu vreau să renunţ nici la ţara mea, nici la ideile mele’

Publicat:

Navalnîi, la trei ani după ce a fost arestat: ‘Nu vreau să renunţ nici la ţara mea, nici la ideile mele’

Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, care ispăşeşte în prezent sentinţe cumulate de aproape 30 de ani de închisoare, a afirmat miercuri că nu regretă că s-a întors în Rusia, la trei ani după ce a fost arestat pe un aeroport din Moscova, declarându-se convins că statul preşedintelui Vladimir Putin se va prăbuşi într-o bună zi împreună cu elita postsovietică, pe care a catalogat-o drept coruptă, avidă de putere şi duplicitară, potrivit EFE şi Reuters.

Navalnîi (47 de ani), un fost avocat care a devenit cunoscut în urmă cu peste un deceniu prin ridiculizarea elitei lui Putin pe care a acuzat-o de corupţie pe scară largă, se află în prezent într-o închisoare la aproximativ 60 km nord de Cercul Polar, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

“Am ţara mea şi convingerile mele. Nu vreau să renunţ nici la ţara mea, nici la ideile mele. Nu o pot trăda pe niciuna. Dacă convingerile tale valorează ceva, trebuie să fii pregătit să le aperi. Şi, dacă este necesar, să faci unele sacrificii”, a transmis Navalnîi prin contul său de Telegram.

El mărturiseşte că atât deţinuţii, cât şi funcţionarii din penitenciare îi pun mereu aceeaşi întrebare: “De ce te-ai întors?”.

“Cu doar trei de ani în urmă, m-am întors în Rusia după ce am încheiat tratamentul la care fusesem supus în urma otrăvirii. Am fost arestat la aeroport şi sunt în închisoare de trei ani”, a spus el.

Navalnîi a negat că întoarcerea în ţară ar fi fost rezultatul unei înţelegeri “secrete” cu Kremlinul şi a insistat asupra faptului că, dacă o persoană nu este dispusă să meargă până la capăt, înseamnă că nu are convingeri sau principii, ci doar “idei în cap”.

“Desigur, nu îmi place să stau în închisoare. Dar nu voi renunţa nici la ideile mele şi nici la patria mea. Convingerile mele nu sunt nici exotice, nici sectare, nici radicale (…). Oamenii de la putere trebuie să se schimbe. Alegerile libere şi corecte sunt cel mai bun mod de a alege autorităţile. Toată lumea are nevoie de o justiţie corectă. Corupţia distruge statul. Nu trebuie să existe cenzură”, a afirmat el.

Opozantul rus consideră că “statul putinist nu este viabil”, denunţând o ipocrizie totală la toate nivelurile.

“Poligamii au devenit conservatori în ţara noastră. Membrii PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) sunt acum ortodocşi (creştini). Deţinătorii de ‘paşapoarte de aur’ şi de conturi offshore sunt acum patrioţi agresivi”, a precizat Navalnîi într-o postare pe reţelele de socializare facilitată de susţinătorii săi.

“Minciuni, minciuni şi numai minciuni. Odată ne vom uita la scaunul său şi (preşedintele rus Vladimir Putin) nu va mai fi acolo. Victoria este inevitabilă, dar deocamdată nu trebuie să renunţăm şi trebuie să ne apărăm ideile”, a spus el.

Navalnîi, care a fost condamnat să stea în închisoare până la vârsta de 74 de ani, a avertizat în repetate rânduri că Rusia lui Putin este un stat condus de “hoţi şi criminali” şi că într-o zi va avea loc o schimbare seismică prin revoltă.

După mai multe zile când nu s-a ştiut unde se află, opozantul rus a reapărut la 23 decembrie într-o închisoare de lângă Cercul Polar, în districtul autonom Iamalo-Neneţk, după o călătorie de 20 de zile de la Moscova.

El a fost transferat la penitenciarul ‘Lupul Polar’ după ce a anunţat o campanie împotriva realegerii lui Putin în 2024, pe care îl acuză că a ordonat otrăvirea sa în august 2020.

De când Vladimir Putin a ajuns în fruntea Kremlinului, în ultima zi a anului 1999, adversarii i-au prezis de mai multe ori dispariţia politică şi s-au înşelat, notează Reuters.

Autorităţile ruse resping criticile lui Navalnîi ca fiind absurde şi spun că el şi susţinătorii săi sunt extremişti care au legături cu agenţia americană de informaţii CIA, cu intenţia de a semăna discordie în Rusia.

Navalnîi se află în închisoare, mişcarea sa a fost scoasă în afara legii, iar cei mai mulţi dintre susţinătorii săi cheie s-au refugiat în străinătate.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

El a câştigat admiraţia opoziţiei ruse divizate pentru că s-a întors de bunăvoie în Rusia în 2021 din Germania, unde a urmat un tratament pentru ceea ce testele de laborator occidentale au arătat că a fost o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic în timpul unei călătorii în Siberia.

La întoarcere a fost încarcerat. Kremlinul neagă afirmaţiile lui Navalnîi potrivit cărora poliţia secretă rusă l-ar fi otrăvit cu Noviciok.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.