X

Navalnîi transmite din închisoare că a primit mai multe avertismente privind o posibilă trimitere la carceră

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, care ispăşeşte doi ani şi jumătate de închisoare în colonia de muncă din Pokrov (100 km distanţă de Moscova), a transmis luni că a primit mai multe avertismente după încarcerarea sa, ceea ce îl expune la o posibilă trimitere la carceră, în condiţiile în care avocaţii săi au declarat săptămâna trecută că el are nevoie urgentă de tratament, întrucât nu s-a refăcut pe deplin după otrăvirea cu Noviciok în luna august, relatează AFP şi postul de radio Eho Moskvî, potrivit agerpres.  

Într-un mesaj publicat luni pe contul său de pe Instagram, el afirmă că a primit ‘şase avertismente în două săptămâni’ de când se află în penitenciarul din Pokrov.

Citește și : Irakul dă ÎNAPOI Kuwaitului bunurile şi documentele furate în timpul invaziei din 1990

‘În închisorile ruse, există două tipuri principale de sancţiuni: avertismentul şi plasarea într-o celulă disciplinară. Şi cu două avertismente poţi fi trimis acolo. Chestia asta nu este tocmai comodă: condiţiile de detenţie de acolo sunt apropiate de tortură’, a scris opozantul, a cărui viaţă în prezent atârnă doar de voinţa Kremlinului, conform majorităţii observatorilor independenţi ruşi, citaţi de Eho Moskvî.

Navalnîi publică de la încarcerarea sa cu regularitate mesaje pe social media, dar avocaţii săi refuză să precizeze – din motive lesne de înţeles – cum de reuşeşte să le posteze în condiţiile în care este privat de acces la Internet.

În această ultimă postare, el spune că a făcut obiectul în total a ’20 de rapoarte disciplinare’ de când a fost arestat, în special pentru ‘ridicarea din pat cu 10 minute’ mai devreme şi ‘refuzul de a participa’ la exerciţiile fizice de dimineaţă obligatorii.

Victimă a unei otrăviri cu agent neurotoxic din clasa Noviciok, de uz militar, Navalnîi atribuie întreaga responsabilitate Kremlinului, care respinge însă orice implicare.

Militant anticorupţie şi critic virulent al preşedintelui Vladimir Putin, el a fost arestat la 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova, la sosirea din Germania, unde s-a aflat la tratament.

În februarie, Navalnîi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care el, organizaţii neguvernamentale şi mai multe ţări occidentale îl consideră ca fiind motivat politic.

Citește și : Un deputat rus cere pedepse mai aspre pentru cei care-l INSULTĂ pe Putin

Săptămâna trecută, apropiaţi şi avocaţii săi şi-au exprimat temerile privind evoluţia stării sale de sănătate în închisoare, opozantul plângându-se de dureri puternice la spate şi la piciorul drept. Observatori ruşi, citaţi de postul de radio Eho Moskvî, au sugerat chiar necesitatea contactării de urgenţă a medicilor de la clinica berlineză care l-au tratat după otrăvire, pentru a-i verifica starea de sănătate şi a-i supraveghea tratamentul în continuare. În schimb, administraţia rusă susţine că el se află într-o stare ‘satisfăcătoare’.

Aleksei Navalnîi mai spune că este ‘torturat’ prin privare de somn, afirmând că este trezit de ‘opt ori pe noapte’ în cadrul controlului efectuat de temniceri. Încă pe când se afla în închisoarea ‘Matrosskaia tişina’ din Moscova, Navalnîi a fost considerat de autorităţile penitenciare drept ‘susceptibil de evadare’, ceea ce înseamnă – conform regulamentelor ruseşti – trezirea pentru verificare pe timp de noapte o dată la trei ore sau din oră în oră.

Tags: carcerăinchisoaremoscovaNavalnîiNoviciokPokrov
Categorii: Diaspora