NBC News: Trădat, izolat şi furios. Cum a luat Joe Biden decizia istorică de a se retrage din cursa prezidenţială

Publicat:

NBC News: Trădat, izolat şi furios. Cum a luat Joe Biden decizia istorică de a se retrage din cursa prezidenţială

Izolat, frustrat şi furios, Joe Biden s-ar fi simţit trădat de aliaţii care s-au întors împotriva sa într-un moment de cumpănă, dar în cele din urmă a ajuns la concluzia că trebuie să se retragă din cursa electorală, deşi nu şi-ar fi dorit, scrie NBC News care a stat de vorbă cu peste 20 de aliaţi democraţi familiarizaţi cu ceea ce s-a întâmplat în weekendul trecut.

“Este foarte supărat”, a declarat o persoană aflată în contact cu cercul intim al lui Biden. Oricât de supărat ar fi fost – şi încă mai este – Biden a ajuns, cu greu, să accepte că nu-şi poate susţine campania în condiţiile în care sondajele de opinie arată scăderi, donatorii au fugit, iar voci influente în partid îl presau să se retragă. Poate că a fost mai lent decât alte persoane din interiorul Partidului Democrat să facă acest calcul, dar l-a înţeles pe deplin până sâmbătă seara, potrivit NBC News, scrie stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Relatarea acestui sfârşit de săptămână critic şi a ceea ce a dus la anunţul uluitor al lui Biden vine din interviuri cu două duzini de democraţi familiarizaţi cu ceea ce s-a întâmplat, precizează postul de ştiri american.

Înconjurat de câţiva consilieri de încredere şi de prima-doamnă Jill Biden în casa sa de vacanţă de pe coasta statului Delaware, sâmbătă seara preşedintele Joe Biden a reflectat asupra unei cariere politice care s-a întins pe mai mult de o jumătate de secol şi a început să ajungă la concluzia că aceasta se va încheia mai devreme decât era planificat, potrivit unor persoane familiare cu decizia sa.

Duminică, în cadrul unor convorbiri telefonice separate, Biden le-a spus vicepreşedintei Kamala Harris, şefului de cabinet de la Casa Albă, Jeff Zients, şi directorului său de campanie, Jen O’Malley Dillon, că va renunţa la candidatura sa pentru realegere.

Faptul că a trebuit să îi informeze într-o asemenea manieră a subliniat măsura în care cercul său s-a restrâns, în ultimele zile, la membrii familiei şi câţiva asistenţi şi consilieri de lungă durată – Mike Donilon, Steve Ricchetti, Anthony Bernal şi Annie Tomasini, scrie NBC, chiar dacă, teoretic, Joe Biden era acasă în izolare pentru că avea Covid.

SURPRINDERE LA CASA ALBĂ

Este posibil ca rezultatul să nu fi surprins oficialii Casei Albe şi ai campaniei, dar momentul a surprins, punctează NBC News.

Majoritatea au aflat împreună cu restul lumii, atunci când Biden şi-a publicat postarea pe X. Acelaşi lucru a fost valabil şi pentru oficialii Comitetului Naţional Democrat şi preşedinţii partidului la nivel de fiecare stat.

Asistenţii principali ai lui Biden s-au grăbit să organizeze întâlniri separate pentru a discuta cu membrii personalului Casei Albe şi ai campaniei, asigurându-i pe asistenţii politici că locurile lor de muncă sunt în siguranţă, potrivit NBC.

Sfârşitul a fost abrupt. Dar a venit după o perioadă infernală de 25 de zile, declanşată la 27 iunie de cea mai dezastruoasă prestaţie avută de Biden la o dezbatere din istoria politică americană modernă. Biden nu a reuşit să îi liniştească pe colegii democraţi – sau pe un număr suficient de mare dintre aceştia – în apariţiile publice ulterioare. Donatorii majori au tăiat banii pentru campania sa şi pentru partid. Oficialii aleşi au început să îi ceară să renunţe la candidatură. Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, o voce influentă în Partidul Democrat, a declarat că preşedintele mai are încă o decizie de luat, după ce acesta a insistat că a ales să rămână în cursă.

La orizont, era mai puţin lumină decât întuneric.

PRESIUNI DIN PARTID

Sâmbătă, el a vorbit cu Pelosi – o conversaţie pe care biroul ei a negat-o – a relatat CNBC, citând o persoană care avea informaţii directe despre interacţiunea lor. Aliaţii apropiaţi lui Pelosi i-au cerut public lui Biden să părăsească cursa, iar Pelosi însăşi în ultimele săptămâni nu a spus-o direct, dar a lăsat să se înţeleagă că ar fi de dorit.

Colaboratorii de rang înalt ai lui Biden se aşteptau ca liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, şi liderul minorităţii din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, ambii democraţi din New York, să îi ceară public să se retragă după întâlnirea sa cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu din această săptămână.

Biden s-a întâlnit sâmbătă cu Donilon şi Ricchetti. Potrivit unor surse, aceştia au analizat “literalmente totul” – inclusiv sondajele sumbre din statele intens disputate – cu privire la posibila sa cale de urmat, dar cei doi consilieri de încredere nu i-au făcut lui Biden nicio recomandare în legătură cu ceea ce ar trebui să facă. Totuşi, părerea lor a fost că Biden se hotărâse deja să se retragă, iar discuţia le-a întărit părerea. Cu toate acestea, toţi au decis să se mai gândească.

Duminică dimineaţa, ei s-au întâlnit din nou, dar au păstrat discreţie totală, pentru a preveni scurgerile de informaţii.

Joi, fostul şef de cabinet al Casei Albe Ron Klain, care dorea ca Biden să rămână ferm, a declarat că Biden “simte presiunea”. Vineri seară, potrivit persoanei aflate în contact cu cercul său de apropiaţi, Biden încă nu se răzgândise.

CE L-A CONVINS PE BIDEN

Prietenii îi spuseseră că îşi riscă moştenirea – ca om care l-a învins pe Donald Trump şi a promulgat o serie de legi importante – şi că ar putea sfârşi prin a deveni un ţap ispăşitor dacă democraţii vor fi învinşi în noiembrie. El încă mai credea, cel puţin până la acest sfârşit de săptămână, că ar putea câştiga din nou.

“A devenit o situaţie fără ieşire”, a declarat duminică fostul oficial de la Casa Albă Cedric Richmond, care a fost copreşedinte al campaniei lui Biden În 2020. Odată ce banii se termină şi oficialii aleşi îşi retrag sprijinul, “este imposibil să câştigi, iar el a pus întotdeauna ţara şi partidul pe primul loc”, a explicat Richmond.

În momentul în care Biden a convocat o convorbire telefonică cu toţi consilierii săi seniori, duminică, la ora locală 13:45 (20:45, ora României), o declaraţie oficială prin care îşi anunţa decizia fusese deja redactată. Un minut mai târziu, pe contul său de X a fost postată această declaraţie, în care a spus publicului că va rămâne în funcţie, dar va ceda nominalizarea partidului său – devenind astfel primul preşedinte în funcţie eligibil care face acest lucru de la Lyndon Johnson în 1968. La mai puţin de 30 de minute după aceea, el a avut o nouă postare în care a susţinut-o pe Kamala Harris ca fiind cea mai bună alegere pentru a-l învinge pe Trump într-un sprint de patru luni până în ziua alegerilor.

TELEFOANE PESTE TELEFOANE

După anunţul său, Biden a dat între 40 şi 50 de telefoane în care să-şi explice decizia sa, potrivit unor surse.

În ultimele zile, pe măsură ce apelurile pentru retragerea sa s-au înmulţit, Biden a cerut să vadă sondajele pe care campania sa le-a solicitat cu privire la modul în care Harris s-ar descurca într-o confruntare ipotetică cu Trump, potrivit a două persoane familiarizate cu această chestiune. Acestea au declarat că preşedintele a analizat, de asemenea, sondajele publice, deoarece dorea să afle mai multe despre poziţia ei faţă de Trump. Sondajul campaniei despre Harris a fost strict secret şi a circulat doar la o mână de consilieri de top, inclusiv Donilon şi O’Malley Dillon, au spus cele două persoane familiarizate cu problema.

Apelul lui Biden a părut să se bazeze în întregime pe factori politici, mai degrabă decât pe îngrijorări legate de sănătatea sa sau de capacitatea sa de a-şi face treaba.

Un oficial de rang înalt al administraţiei a declarat că nu există informaţii medicale noi care să influenţeze decizia lui Biden, deşi el însuşi declarase recent că şi-ar putea reconsidera candidatura dacă ar apărea “vreo afecţiune medicală”.

“Dacă medicii ar veni la mine şi mi-ar spune că ai problema asta, problema aia”, a emis Biden ipoteza într-un interviu difuzat săptămâna trecută.

Chiar dacă medicul său l-a monitorizat pe Biden în ultimele zile pentru un diagnostic de Covid şi i-a făcut analize de sânge legate de acesta, Biden nu a fost supus unor teste sau examinări medicale mai ample în ultimele zile, a declarat oficialul. Ultimul său control medical complet a avut loc în februarie.

Afirmând că va rămâne în funcţie, Biden a lăsat să se înţeleagă că nu este îngrijorat că nu-şi poate exercita funcţia de preşedinte.

NICI KAMALA NU ŞTIA

În toată ţara, democraţii s-au grăbit să reacţioneze – şi să se pregătească pentru un viitor fără Biden pe listă – în minutele şi orele care au urmat anunţului său.

În Minnesota, preşedintele Partidului Democrat, Ken Martin, pregătea o petrecere pentru Biden în Minneapolis când a auzit ştirile. În Illinois, un delegat tocmai primise un telefon de la campania lui Biden în care a fost întrebat dacă Biden ar mai are sprijinul lor în cadrul votului de la Convenţie. Vestea retragerii lui Biden a venit doar o oră mai târziu.

Un membru al echipei de realegere a lui Biden a aflat că preşedintele se retrage după ce un membru al familiei sale a citit o alertă de la ştiri. Persoana respectivă a remarcat cum toată lumea din jurul lui Biden a fost luată prin surprindere, în special după ce unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Biden au fost la emisiunile de duminică şi au făcut presiuni pentru a-i susţine candidatura.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

“Nimeni nu ştia. Kamala nici măcar nu ştia”, a spus persoana respectivă.

Harris şi-a avut, la rândul său, propria rundă de apeluri telefonice duminică, în timp ce mulţi lideri ai partidului încercau să se asigure că va întâmpina puţine obstacole pentru a câştiga nominalizarea. În plus faţă de Biden, ea a obţinut sprijinul fostului preşedinte Bill Clinton şi al soţiei sale, Hillary Clinton, ea însăşi fost candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din 2016.

Mai mulţi guvernatori democraţi proeminenţi, inclusiv Gavin Newsom din California şi Josh Shapiro din Pennsylvania – ambii consideraţi posibili viitori candidaţi democraţi la preşedinţie – i-au acordat duminică sprijinul lui Harris. La fel au făcut şi o serie de grupuri externe care sunt importante pentru perspectivele electorale ale democraţilor la nivel prezidenţial şi al Congresului.

BIDEN, TRĂDAT DE OBAMA

Potrivit NBC News, Biden nu a dorit ca Harris să experimenteze aceeaşi trădare pe care a simţit-o atunci când a fost vicepreşedinte, iar preşedintele Barack Obama a sprijinit-o pe Hillary Clinton în locul propriului său vicepreşedinte. Acest lucru explică de ce Biden s-a grăbit să trimită un semnal către restul partidului că ea este alegerea sa. “Sunt unii oameni care nu o vor. Preşedintele înţelege cum se simt aceştia”, a declarat un aliat al lui Biden, “motiv pentru care a făcut un gest loial”, a comentat această persoană.

Chiar dacă au început să pregătească terenul pentru ca Harris să preia campania lui Biden şi să câştige nominalizarea, mulţi loiali ai lui Biden din Washington încă mai reflectau duminică asupra modului în care partidul lor l-a tratat. “Iată un om care a vorbit întotdeauna despre demnitate”, a declarat un aliat vechi al lui Biden. “Iar ceea ce i s-a întâmplat într-un cadru foarte public a fost lipsit de demnitate. Unde se duce preşedintele pentru a-şi recăpăta demnitatea?” – s-a întrebat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV Warner TV îl sărbătoreşte pe actorul şi regizorul american Robert De Niro, care împlineşte...

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: ‘Harris pentru America!’

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: 'Harris pentru America!' Hollywood-ul a reacţionat cu recunoştinţă la vestea că preşedintele SUA, Joe Biden, renunţă...

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes Bruce Springsteen, muzicianul originar din New Jersey care a devenit vocea rock 'n' roll a clasei muncitoare, are...

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima Doctoriţa ucisă în cabinetul său din Brăila a fost înmormântată astăzi la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.