
Un negociator ucrainean a anunțat joi că a doua rundă de discuții cu Rusia s-a încheiat, dar nu a adus niciun rezultat de care Ucraina avea nevoie, informează mediafax.
“A doua rundă de negocieri s-a încheiat. Din păcate, rezultatele de care Ucraina are nevoie nu sunt încă obținute. Există o soluție doar pentru organizarea coridoarelor umanitare”, a declarat într-un mesaj pe Twitter un înalt oficial ucrainean, Mykhailo Podolyak, conform CNN.
Citește și : Franţa şi Germania CONFISCĂ iahturile oligarhilor ruşi
Conform Reuters, consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak a spus că cele două părți au avut în vedere o posibilă încetare temporară a focului pentru a permite evacuarea civililor. “Adică, nu peste tot, ci doar în acele locuri unde vor fi amplasate coridoarele umanitare propriu-zise, va fi posibilă încetarea focului pe durata evacuării”, a spus el.
De asemenea, s-a ajuns la o înțelegere privind livrarea de medicamente și alimente în locurile unde au loc cele mai violente lupte.
A fost pentru prima dată când cele două părți au înregistrat o formă de progres în discuții, de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu o săptămână.
“Singurul lucru pe care îl pot spune este că am discutat suficient de detaliat aspectul umanitar, pentru că destul de multe orașe sunt acum încercuite. Există o situație dramatică în ceea ce privește medicamentele, alimentele și evacuarea”, a spus Podolyak.
Citește și : Germania trimite în Ucraina 2.700 de rachete sol-aer