Negociatorii britanici şi cei ai UE au pus la punct declaraţia comună privind relaţiile post-Brexit

Negociatorii britanici şi cei ai Uniunii Europene au convenit joi textul documentului comun care stabileşte obiectivele pentru viitoare relaţie post-Brexit, a anunţat joi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, potrivit dpa, transmite şi agerpres.

Documentul are nevoie acum de aprobarea politică a Londrei şi a restului de 27 de state, care se vor reuni duminică într-un summit extraordinar la Bruxelles.

Citeşte şi: Incendiu puternic la un garaj de autobuze din Londra (FOTO/VIDEO)

‘Tocmai am trimis UE-27 proiectul unei declaraţii politice cu privire la relaţia viitoare între UE şi Marea Britanie. Preşedintele Comisiei m-a informat că el a fost convenit la nivel de negociatori şi, în principiu, la nivel politic, sub rezerva aprobării sale de către liderii’ UE, a scris Donald Tusk pe Twitter.

Declaraţia politică comună merge mână în mână cu acordul de retragere a Marii Britanii, detaliind termenii divorţului.

Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză în copiii din faţa şcolii (VIDEO). Cel puţin cinci persoane au murit!

Ea acoperă obiectivele viitoare comune în domeniile comerţului, securităţii şi cooperării politice, punând bazele negocierilor care pot începe imediat după ieşirea Regatului din UE.

Tags: brexitConsiliul EuropeanDonald Tuskmarea britanieUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora