X

Negocierile de aderare a Turciei la UE sunt ‘efectiv într-un punct mort’ (UE)

UE a constatat marţi că negocierile de aderare cu Turcia sunt ”efectiv într-un punct mort’, în timp ce ţara “se îndepărtează din ce în ce mai mult” de blocul comunitar, potrivit concluziilor unei reuniuni care a avut loc la Luxemburg şi la care au participat miniştrii afacerilor externe din UE, relatează AFP.

”Consiliul UE notează faptul că Turcia se depărtează din ce în ce mai mult de Uniunea Europeană. Negocierile de aderare a Turciei se află deci într-un punct mort”, se afirmă în documentul adoptat la încheierea discuţiilor celor 28 asupra perspectivelor de extindere ale UE.

În document se precizează că “niciun capitol nou nu poate fi avut în vedere pentru deschidere sau închidere şi nicio altă activitate de modernizare a uniunii vamale UE-Turcia nu este prevăzută”.

Aceste concluzii sunt echivalente cu cele din ultimul raport de evaluare al Comisiei Europene privind ţările candidate la aderare, publicat în aprilie, când executivul UE a exclus deja orice deschidere a unui nou capitol în discuţiile privind aderarea Turciei la UE.

Relaţiile dintre UE şi Turcia au devenit foarte tensionate de la tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 şi măsurile represive împotriva opozanţilor şi a jurnaliştilor care au urmat puciului eşuat

Tags: aderarenegocieripunct mortturciaUE
Categorii: Diaspora