SUA și Israelul au lansat sâmbătă un atac asupra Iranului, în timp ce președintele american Donald Trump a confirmat că sunt în curs „operațiuni militare majore” și solicită o schimbare de regim.
Forțele de Apărare Israeliene afirmă că Iranul a lansat atacuri de represalii, explozii au fost auzite în Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Kuweit. Trump a îndemnat iranienii să „preia controlul” asupra guvernului iranian, afirmând că „va fi al vostru. Aceasta va fi probabil singura voastră șansă pentru generații întregi”, potrivit stiripesurse.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Despre agresiunile din Iran ne-au vorbit Virgil Bălăceanu, general în rezervă și Flavius Caba, expert în Orientul Mijlociu.
Virgil Bălăceanu, general în rezervă: Discuțiile legate de programul nuclear nu a fost decât o tragere de timp pentru a fi pregătite cel mai bine condițiile de lovire. În momentul în care gruparea navală din jurul port avionului Gerald Ford a ocupat pozițiile din partea mediterană s-a trecut la lovire, folosindu-se într-o etapă inițială lovirea de către Israel ținetele fiind din zona Teheranului. Lucrurile sunt complicate, pentru că una este să ai în obiectiv neutralizarea până la eventuale eliminare a programului nuclear dedicat scopurilor militare, să neutralizezi capacitate de lovire cu rachete balistice a Iranului, și altceva este dacă vrei ca printr-o asemenea operație comună să realizezi și schimbarea regimului.
Flavius Caba, expert în Orientul Mijlociu, susține că atacurile ar putea viza inițial doar obiective militare și guvernamentale din Iran, în special ale Gardienilor Revoluției. Dacă însă conflictul s-ar extinde și ar afecta populația civilă, ar putea apărea o mobilizare națională puternică împotriva unui inamic extern.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
Flavius Caba, expert orientul mijlociu: La început, cred că se vor limita doar la obiective militare de pe teritoriul Iranului și în special aparținând corpului gardienilor revoluției islamice sau obiective guvernalmentale. Dacă se va extinde acest conflict și la nivelul populației, adică asupra cartierelor unde populația trăiește sau alte obiective, există posibilitatea ca să vedem o altă dinamică în interiorul societății iraniene și anume acest etos-național de unitate totală împotriva unui inamic extern. În contextul actual dacă se continuă atacurile și se ajunge la o extindere pe teritoriul Iranului, există posibilitatea ca ceea ce au spus iraniei și anume în cazul în care leadershipul iranian sau întreg sistemul este pus în pericol, atunci să activeze aceste elemente axei de rezistență, elemente care ar putea riposta, odată asupra facilităților americane din zona Orientului Mijlociu, dar în același timp și Iranul ar putea riposta asupra facilităților americane din zona Orienntului Mijlociu.












